Procesiune cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou, la Rădăuţi şi Suceava
#Postat de Liliana Mihaila on noiembrie 23, 2020
O procesiune cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava va avea loc zilele acestea prin mai multe comunități din cuprinsul eparhiei Sucevei și Rădăuților. Moaştele vor fi duse cu ajutorul unui automobil, iar cei care se vor întâlni cu Sfântul sunt îndemnați să se oprească preț de câteva secunde și să rostească o rugăciune.
Informațiile au fost transmise de PS Damaschin Dorneanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, pe site-ul Arhiepiscopiei: „Anul acesta va fi ținut cu siguranță minte de către toți. A fost un an greu, și încă nu este gata. Pandemia a secerat viețile celor dragi nouă, ne-a schimbat modul de a relaționa, ne-a făcut mai triști, mai singuri, mai îngrijorați. Cei care credem în Dumnezeu, în El ne punem nădejdea. Și Îi cerem să ne ierte, să ne apere și să ridice această molimă. Știm, o va face după ce vom fi învățat lecția ce o însoțește! Și pentru că nu avem totdeauna îndrăzneală înaintea Lui, apelăm la sfinți. Pe ei îi simțim mai aproape, ca cei ce au fost oameni ca și noi. Unul dintre ei este și Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou, ocrotitorul urbei Sucevei și al întregii eparhii”.

Jurnal FM 