Current track

Title

Artist


Programul „Primul student din familie” în trei unități de învățământ din județul Suceava

#Postat de on septembrie 24, 2024

Colegiul Tehnic „Petru Mușat” Suceava, Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni și Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava (USV) se numără printre instituțiile de învățământ din județul Suceava care au obținut finanțări nerambursabile prin noul program „Primul student din familie”.

Primul student din familie
Primul student din familie

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/citit-%C3%AEnv%C4%83%C8%9Ba-%C5%9Fcoal%C4%83-student-2007119/

Acest program este destinat tinerilor din medii defavorizate, oferindu-le sprijin pentru a finaliza studiile universitare. Conform Ministerului Educației, au fost aprobate 68 de proiecte la nivel național, cu o valoare totală de 104 milioane lei. Elevii din clasele a XI-a, a XII-a și a XIII-a vor beneficia de subvenții de 300 de lei pe lună pentru o perioadă între 12 și 21 de luni, iar studenții vor primi subvenții de 330 de lei pe lună, timp de 12 până la 24 de luni. Subvențiile nu vor fi acordate pe perioada vacanței de vară.

Sursa: https://radioregional.ro

Alte articole: https://jurnalfm.ro/amnistie-fiscala-destinata-tuturor-categoriilor-de-debitori/


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *