Current track

Title

Artist


Primele imagini din serialul „Django”, filmat în România, la vulcanul de la Racoș

#Postat de on august 29, 2021

Au apărut primele imagini din serialul „Django”, filmat la vulcanul de la Racoș.
Primele imagini din serialul de televiziune „Django”, filmat în România, cu Matthias Schoenaerts, Noomi Rapace, Nicholas Pinnock şi Lisa Vicari în distribuţie, au fost prezentate în exclusivitate de Variety.

Filmat în Racoş, Bucureşti şi Delta Dunării, cu sprijinul guvernului, „Django”, care va avea pentru început zece episoade, ar urma să fie lansat în toamna anului 2022, după cum povestea în urmă cu câteva luni producătorul executiv Olivier Bibas, pe platouri.

Serialul este o producţie Canal+ şi Sky Studios realizată de Cattleya (Italia), Atlantique Productions (Franţa), în colaborare Odeon Fiction, StudioCanal şi Frame Film (România), scrie BizBrașov.

Minunile de la Vulcanul Racoș.

Te-ai gândit vreodată că pe teritoriul României există un peisaj asemănător celui de pe planeta Marte? Sau că poți vedea modul în care lava urca spre suprafața pământului? Deși aceste lucruri par a fi greu de înțeles, ele pot fi văzute pe teritoriul țării, la mică distanță de Brașov. Vulcanul de la Racoș a erupt pentru ultima dată în perioada Cuaternarului, cea mai recentă perioadă geologică, începută acum 2,6 milioane de ani.

Peisaj marțian la mică distanță de Brașov

Pentru a ajunge la vulcanul stins de la Racoș, pe drumul dintre Brașov și Sighișoara, în zona localității Rupea, trebuie mers spre est, spre comuna Racoș. După ce se trece prin localitatea omonimă, se ajunge pe versantul unui deal, în fapt, versantul vulcanului de la Racoș.

Existența unor cariere de exploatare a bazaltului și scoriei, în trecut, a scos la iveală un peisaj asemănător celor pe care revover-ul Curiosity le trimite de pe Planeta Marte. În această zonă au avut loc cele mai recente activități vulcanice de pe teritoriul României, spectaculozitatea peisajului fiind accentuată de nuanțele roșiatice și galbene ale rocilor vulcanice.

Lacul de Smarald, a doua minune a vulcanului de la Racoș

Coloanele  de bazalt de la Racos.
Cel mai important sector al coloanelor de bazalt are o lungime de aproximativ 30 de metri și o înălțime de până la 15 metri, rocile bazaltice fiind dispuse sub forma unor coloane ce arată direcția de înaintare al lavei vulcanice.
Complexul de la Racoș reprezintă una dintre cele mai importante zone de interes geologic din țară, fiind o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip geologic), dar, în același timp, reprezintă și un impresionant obiectiv pentru turiștii care își propun să viziteze zona de sud a Depresiunii Transilvaniei.

Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *