Harghita: Sâmbătă, 10 mai 2023, comuna Plăieșii de Jos a fost gazda desfășurării etapelor judeţene ale concursurilor şcolare „Prietenii pompierilor” şi „Cu viaţa mea, apăr viaţa!”
#Postat de Carmen Vintu on iunie 12, 2023
Sâmbătă, 10 mai 2023, comuna Plăieșii de Jos a fost gazda desfășurării etapelor judeţene ale concursurilor şcolare „Prietenii pompierilor” şi „Cu viaţa mea, apăr viaţa!”.
La startul competiţiilor, organizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Oltul” al judeţului Harghita în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Harghita şi Școala Gimnazială ”Doctor Lukács Mihály”, din Plăieșii de Jos, s-au aliniat 18 echipaje.
Având în spate o tradiție de zeci de ani, aceste concursuri prezintă interes pentru elevii din ciclul gimnazial și liceal din județul Harghita.
Concurenţii au susţinut două probe, teoretică şi practică. La concursul „Prietenii pompierilor”, proba teoretică a constat în rezolvarea unui chestionar cu zece întrebări din domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor. La proba practică, elevii şi-au arătat îndemânarea şi viteza, sub semnul fair-play-ului, la pista cu obstacole şi la ştafeta de 400 de metri, tot cu obstacole. Toţi elevii participanţi la concurs au dovedit, atât prin modul în care s-au pregătit pentru concurs, cât şi prin modul în care s-au comportat pe parcursul competiţiei, că sunt PRIETENII POMPIERILOR!
La concursul cu tematică de protecţie civilă „Cu viaţa mea, apăr viaţa!”, proba teroretică a constat în rezolvarea unui chestionar cu 15 întrebări din domeniul protecţiei civile. Apoi, concurenţii au trebuit să demonstreze că ştiu să acorde primul ajutor în caz de dezastre, să folosească mijloacele de protecţie individuală, să cunoască măsurile de protecţie, comportare şi intervenţie adecvate factorilor de risc generatori de situaţii de urgenţă, în cadrul probelor „Transportul asistat al unei persoane accidentate, aşezată pe targă, pe distanţa de 50 m” şi „Deplasarea cu masca pe figură într-un raion cu obstacole, contaminat”.
În cadrul festivității de premiere, câştigătorii au fost răsplătiţi pentru eforturile lor cu premii constând în diplome, cupe și medalii, acordate de către organizatori, clasamentul general prezentându-se astfel:
„CU VIAŢA MEA, APĂR VIAŢA!” – concurs cu tematică de protective civilă
CICLUL GIMNAZIAL FETE (clasele V-VIII)
LOCUL I – Școala Gimnazială „Andrei Șaguna” din Toplița
LOCUL II – Şcoala Gimnazială „Geo Bogza” din Bălan
CICLUL GIMNAZIAL BĂIEȚI-MIXT (clasele V-VIII)
LOCUL I – Colegiul Nțional ”Octavian Goga” din Miercurea Ciuc
LOCUL II –Şcoala Gimnazială „Teodor Chindea” din Voșlăbeni
LOCUL III – Şcoala Gimnazială „Sf. Ilie” din Toplița.
CICLUL LICEAL FETE (clasele IX-XI)
LOCUL I – Liceul Tehnologic „Liviu Rebreanu” din Bălan
CICLUL LICEAL BĂIEȚI-MIXT (clasele IX-XI)
LOCUL I – Colegiul Nțional ”Octavian Goga” din Miercurea Ciuc
LOCUL II – Liceul Tehnologic „Liviu Rebreanu” din Bălan
LOCUL III – Liceul Tehnologic „Sövér Elek” din Joseni.
,,PRIETENII POMPIERILOR”– concurs cu tematică de prevenire a incendiilor
ECHIPAJ FETE
LOCUL I – Şcoala Gimnazială „Dr. Lukács Mihaly” din Plăieşii de Jos
LOCUL II – Liceul „Miron Cristea” din Subcetate
ECHIPAJ BĂIEŢI (MIXT)
LOCUL I – Şcoala Gimnazială „Dr. Lukács Mihaly” din Plăieşii de Jos
LOCUL II –Şcoala Gimnazială „Geo Bogza” din Bălan
LOCUL III – Şcoala Gimnazială „Sf. Andrei” din Sărmaș.
Prin organizarea acestor concursuri se urmărește promovarea unor atitudini și comportamente adecvate în cazul producerii unor situații de urgență și totodată stimularea spiritului civic în rândul tinerei generații.
Felicitări tuturor echipelor participante, pentru pregătirea și dăruirea demonstrată, profesorilor coordonatori care i-au îndrumat și nu în ultimul rând, organizatorilor!
Sursa: ISU Harghita/12 iunie 2023, COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE