Current track

Title

Artist


Prețurile locuințelor ANL vor scădea la nivelul celor din 2019

#Postat de on iunie 25, 2021

Veste bună pentru familiile tinere: prețurile locuințelor ANL vor scădea la nivelul celor din 2019. Anunțul a fost făcut de Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, care a precizat că Guvernul a adoptat Ordonanța de Urgență care soluționează dublarea din 2020 a prețurilor de vânzare și chirie a locuințelor ANL și previne o nouă majorare de preț.

”Locuințele ANL sunt destinate pentru tineri, scopul acestora este de a asigura o chirie și mai apoi o locuință proprie la un preț accesibil. Decizia Guvernului de astăzi este un ajutor pentru tineri în acest sens”, a declarat ministrul Dezvoltării. Măsura adoptată rescrie prevederea care țintea acoperirea costurilor de construcție a unei noi locuințe din prețul de vânzare a celor existente.

Asta, în condițiile în care prețul locuințelor destinate tinerilor, construite prin Agenția Națională pentru Locuințe, a fost majorat semnificativ, aproape dublat în 2020 ca urmare a majorărilor veniturilor din domeniul construcțiilor și, implicit, a costurilor de construcție.

„Conform Ordonanței adoptate astăzi, prețul de vânzare a locuințelor pornește de la costul de construcție al imobilului în cauză, nu de la costul de înlocuire, și se scade, pe lângă amortizare, și chiria plătită până la momentul achiziției. Noile reglementări prevăd și o pondere conformă gradului de indice al localităților, astfel că locuințele din orașele mai mici vor fi mai ieftine decât cele din municipiile reședință de județ sau din Capitală”, a mai precizat ministrul Dezvoltării.

Tagged as

Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *