Current track

Title

Artist


Președintele Klaus Iohannis: „Drapelul Național este cel care ne aduce împreună, indiferent de locul în care ne aflăm. Să rămânem uniți în jurul acestui simbol”

#Postat de on iunie 26, 2021

Președintele Klaus Iohannis a transmis sâmbătă un mesaj cu prilejul Zilei Drapelului Național, punctând că acesta a fost ”martorul celor mai importante momente ale României moderne”.

Potrivit preşedintelui, Ziua Drapelului Naţional reprezintă un prilej pentru a manifesta preţuirea faţă de unul dintre cele mai importante simboluri naţionale.

 

 

”Alături de Stemă şi Imn, Drapelul este parte a identităţii noastre şi semnifică unitatea naţiunii române, independenţa, suveranitatea şi indivizibilitatea statului, legătura neîntreruptă dintre trecutul, prezentul şi viitorul nostru. Urmaş al vechilor steaguri de luptă, întruchipare a libertăţii şi neatârnării, Drapelul Naţional a fost martorul celor mai importante momente ale României moderne. Sub culorile sale, naţiunea noastră şi-a câştigat independenţa, a realizat Marea Unire, a depăşit evenimentele de cumpănă ale celor două războaie mondiale şi a reuşit accederea în NATO şi în Uniunea Europeană”, a precizat Iohannis într-un comunicat al Administrației Prezidențiale remis CaleaEuropeană.ro.

 


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *