Current track

Title

Artist


Preşedintele CJ Brașov spune că pentru rezolvarea problemei datoriilor spitalului judeţean trebuie modificată legislaţia

#Postat de on februarie 23, 2024

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Braşov, Tudorică Şerban, a declarat, vineri, că va propune Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR) să realizeze un demers comun pentru a solicita modificarea legislaţiei referitoare la finanţarea spitalelor judeţene de urgenţă, în contextul în care cel din Braşov nu este singurul care are probleme cu datoriile.

Pentru rezolvarea imediată a problemei privind datoriile Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, Şerban a menţionat că va transmite luni o solicitare pentru alocarea, de la fondul de urgenţă al Guvernului, a sumei necesare pentru plata acestora, respectiv aproximativ 40 de milioane de lei.

„Trebuie să facem demersuri pentru schimbarea legislaţiei de aşa manieră încât finanţarea să fie reală, pe cazuistica şi pe numărul de pacienţi pe care îl are o astfel de unitate medicală. Pentru că faţă de numărul real de beneficiari, suma nu este acoperitoare şi de acolo aceste arierate care se adună de la an la an. (…) Dacă vom plăti la acest moment doar 20 de milioane, peste două luni vom ajunge în aceeaşi situaţie în care suntem azi. (…) Am văzut că nu doar Braşovul este în această situaţie şi atunci putem face un demers comun prin asociaţia consiliilor judeţene”, a mai afirmat Tudorică Şerban, la o dezbatere referitoare la strategia de sănătate a judeţului organizată de CJ Braşov. Mai multe detalii pe www.agerpres.ro.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *