Premiile Grammy 2023 – Harry Styles a câştigat trofeul la categoria „albumul anului”. Beyoncé devine cea mai premiată artistă din istoria galei. Lista câştigătorilor – VIDEO
#Postat de Jurnal Fm on februarie 6, 2023
Beyoncé a intrat în istorie după ce a primit, în noaptea de duminică spre luni, cel de-al 32-lea premiu Grammy din carieră, la cea de-a 65-a gală, la Los Angeles. Ea doboară recordul cu cele mai multe gramofoane câştigate în carieră, până acum acestă performanţă fiind deţinut de dirijorul Georg Solti (31). Cântăreţul britanic Harry Styles a câştigat trofeul la categoria „albumul anului”, o surpriză în faţa favoritelor Beyoncé şi Adele.
„Încerc să nu devin prea emoţionată. Încerc doar să mă bucur de această seară. Vreau să-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru că mă protejează. Îţi mulţumesc, Dumnezeu!”, a spus pe scenă artista.
Cântăreaţa americană de blues, folk şi country Bonnie Raitt a câştigat premiul la categoria „cântecul anului” cu melodia ei „Just Like That”, o surpriză în faţa lui Beyoncé, Taylor Swift şi Adele.
Concurenţa a fost acerbă la această categorie, una dintre cele mai prestigioase ale galei, dar în cele din urmă premiul i-a revenit cântăreţei în vârstă de 73 de ani, apreciată de critici şi care deja ara 10 gramofoane în palmares. Mai multe detalii pe www.news.ro.
Sursa foto: Profimedia Images
Jurnal FM 