Premieră mondială. Un american trăiește cu o inimă de porc. Animalul a fost modificat genetic pentru transplant
#Postat de Antoniu Lovin on ianuarie 11, 2022
Într-o premieră mondială, o echipă de chirurgi americani a transplantat cu succes unui pacient inima unui porc modificat genetic, a anunţat luni şcoala de medicină a Universităţii din Maryland, informează marţi AFP.Operaţia a avut loc vineri, 7 ianuarie, şi a demonstrat pentru prima dată că inima unui animal poate continua să funcţioneze într-un corp uman fără respingere imediată, a precizat instituţia într-un comunicat.
David Bennett, în vârstă de 57 de ani, căruia i-a fost transplantată inima de porc, a fost declarat neeligibil pentru un transplant uman. Acum, pacientul este monitorizat îndeaproape de medici pentru a se asigura că noul organ funcţionează corect. Mai multe pe ziare.com.
Jurnal FM 