Current track

Title

Artist


Premieră la heliportul SJU Bacău: trei zboruri într-o singură zi!

#Postat de on decembrie 29, 2022

Doi pacienți în vârstă, de la secția Cardiologie, şi un copil de la ATI Pediatrie au fost preluați miercuri cu elicopterul SMURD, fiind transferați către unități medicale din Iaşi, informează Spitalul Județean de Urgență Bacău.

Trei zboruri într-o singură zi reprezintă o premieră pentru heliportul de la SJU Bacău, dar şi certitudinea că trei pacienți primesc la această oră îngrijiri de specialitate, în contextul cazurilor lor complicate care necesită intervenția unor echipe medicale complexe.

De la punerea sa în funcțiune, în urmă cu aproximativ o lună, heliportul SJU a deservit deja șase zboruri de urgență. Extinderea UPU şi construirea heliportului au fost finanțate cu fonduri europene, investiția totală cifrându-se la aproape 4 milioane euro.

Prin construirea heliportului, SJU Bacău îşi sporeşte capabilitățile de intervenție şi preluare a cazurilor de urgență. Totodată, urgențele aeriene se dovedesc vitale şi în cazul transferului de pacienți sau al prelevărilor de organe.

Sursa/SJU Bacău


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *