Current track

Title

Artist


Poveste muzicală de iarnă – creație HobbyClub Bacău

#Postat de on decembrie 18, 2023

În 2010 s-a înființat o asociație dornică să aducă un plus de valoare în domeniul educației recreativ-educative, în comunitatea băcăuană, prin constituirea unui club de activități extracurriculare pentru tineri și copii. Misiunea clubului este aceea de a descoperi talentul și pasiunea celor ce le calcă pragul. Fie că alegi clubul de teatru sau balet, dezvoltare personală sau dans, engleză sau șah, pian sau pictură, ori chitară, vei găsi profesori specializați și instructori dedicați, implicați, cu mare drag de a împărtăși educație de calitate și cu simțul răspunderii.

HobbyClub oferă posibilitatea de a te descoperi la orice vârstă, având chiar și cursuri pentru adulți: de limbă engleză, dezvoltare personală, teatru.

Prin spectacolele, festivalurile și competițiile pe care le-a organizat de-a lungul a 13 ani de activitate, HobbyClub a stimulat simțul artistic, încrederea, curajul de a urca pe scenă a sute de copii.

Unul dintre spectacolele devenite deja tradiție, Spectacolul de Crăciun – Poveste muzicală de iarnă, atrage părinți și copii, curioși și emoționați să participe la un act artistic făcut chiar de ei, fără a exista o repetiție generală în prealabil.

Și anul acesta, sâmbătă, pe 16 decembrie 2023, programul evenimentului a fost variat, plin de bucurie și entuziasm. Micii actori au stârnit atenția și râsetele publicului, interpretând piesa de teatru ”Jucării de Crăciun”, scrisă de Vali Bolat. De asemenea, au răsunat mângâietor colinde pe acorduri de chitară, dar și de pian. Voci talentate au adus și ele vestea Nașterii Domnului, confirmând eforturile de la orele de canto.

Grupele de balet au creionat povești grațioase, iar coregrafiile trupelor de dans au transmis multă energie și poftă de viață. Cât despre momentele destinate copiilor ce învață despre dezvoltarea personală, aceștia au putut adresa întrebări deschise părinților lor, chiar pe scenă. Atmosfera de sărbătoare a fost exprimată și în limba engleză. Prichindei simpatici și zâmbăreți au recitat poezii și au cântat, iar cunoștințele generale despre Crăciun au fost testate printr-un quiz, tot în limba engleză.

Nu în ultimul rând, au urcat pe scenă copiii care participă la cursul de șah, ce au câștigat numeroase premii în competiții. Au putut fi admirate și picturi ale celor care își dezvoltă talentul în cadrul orelor de arte plastice.

Acest program cultural a avut ca scop caritabil ajutorarea unor persoane nevoiașe din localitatea Racova și a avut loc la Casa de Cultură „Elisabeta Bostan” din Buhuși. Spre încântarea copiilor, elefantul „Țintă” a fost moderatorul comic al evenimentului, interpretat de actrița Mihaela Murafa.

Profesorii coordonatori care modelează și inspiră elevii HobbyClub sunt:

  • Aura Maxim – consilier Dezvoltare personală;
  • George Grigoriu și Sebastian Roman – prof. Curs chitară
  • Anne Marie Bersan – prof. Arte plastice
  • Mirela Dorobăț și Carmen Ciochină – prof. Limba engleză
  • Alina Neagu –  actriță
  • Alexandra Găitan – Instructor Dans modern și sportiv
  • Raluca Bălan – Instructor Balet
  • Ionuț Lazăr – Instructor șah
  • Cătălina Chitaru – prof. Canto și pian

Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *