Poșta Română anunță întârzieri de Rusalii
#Postat de Florin Craciun on iunie 18, 2021
Trimiterile poștale vor avea întârzieri în aceste zile, în contextul în care luni, 21 iunie, este Sărbătoarea Rusaliilor. Compania Naţională Poşta Română a comunicat că programul de lucru al subunităţilor poştale din toată țara va suferi modificări în perioada Sărbătorilor de Rusalii.

”În conformitate cu art. 139 din Codul Muncii, prima şi a doua zi de Rusalii sunt declarate zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează. Astfel, toate subunităţile poştale din mediul urban şi rural vor fi închise luni, 21 iunie 2021 (a doua zi de Rusalii)”, se arată în comunicatul Poștei Române.
Instituția a mai precizat că este posibil ca trimiterile poştale prezentate, în această perioadă, să înregistreze timpi mai mari de circulaţie.
Jurnal FM 