Portofel pierdut, predat la Poliţie. Gest senzațional făcut de un brașovean | FOTO
#Postat de Jurnal Fm on aprilie 14, 2023
La data de 12 aprilie 2023, Poliția Brașov a fost contactată de către dl Pușcașu Vironel, în vârstă de 60 de ani, care a predat un portmoneu pierdut. În interiorul acestuia s–au găsit documente și o sumă de bani, în valoare de aproximativ 1.000 de lei.
Proprietarului bunului pierdut i–a fost restituit portmoneul, după ce polițiștii au stabilit că acesta provine din județul Ilfov. Deși cu minime șanse să recupereze portmoneul, persoana în cauză a fost uimită când a aflat că acesta a fost găsit și predat Poliției.
Cât privește motivația celui care a găsit portomoneul și a-l preda de îndată la unitatea de poliție, bărbatul a spus polițiștilor că nu a gândit nici măcar un moment să își însușească bunul găsit, fiind preocupat, mai degrabă, de a-l restitui cât mai repede proprietarului
În această situație, dl Pușcașu Vironel a fost felicitat pentru spiritul civic manifestat, de către chestor de poliție Valentin Flucuș, inspector șef al Inspectoratului de Poliție Brașov, care i–a adus sincere mulțumiri și urările specifice sărbătorii Învierii Domnului. Din partea polițiștilor brașoveni, acest gest a fost răsplătit cu un mare AȘA DA!
Jurnal FM 

