Pompierii, puși pe drumuri de un inconștient
#Postat de Carmen Vintu on august 7, 2019
Militarii de la Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Bacău au fost chemați să intervină de urgență, azi, la un incendiu care ar fi izbucnit la o gospodărie din localitatea Nicolae Bălcescu.
Cum era și firesc, pompierii au intervenit imediat cu trei autospeciale echipate cu mai mult de 12 militari. Ajunși la fața locului, aceștia au constatat că, la adresa indicată, era…liniște și pace.
„Apelul a fost făcut la serviciul de urgență 112. De obicei, operatorul STS filtrează anunțurile ce ajung la acest număr de urgență. Din păcate, acesta s-a dovedit a fi fals”, a declarat Adrian Cepoi, reprezentantul ISUJ Bacău.
Muncă în folosul comunității, pentru cei care se joacă de-a 112
Grav este că speța indicată a fi urgență nu a existat în realitate, consumându-se, astfel, resurse mari pentru o asemenea deplasare.
E suficient doar să ne imaginăm ce s-ar fi putut întâmpla dacă, să presupunem, la acel moment, ar fi fost cu adevărat nevoie de intervenția pompierilor, iar mulți dintre militari (inclusiv logistica) erau indisponibilizați la un caz…nereal.
„Accident, la Răcătău. Automobil în flăcări, cu două persoane la bord”
Problema se pune cu atât mai acut în contextul actual extrem de sensibil al scandalului provocat de cazul de la Caracal. În acest sens, există deja o inițiativă PSD-ALDE prin care amenzile pentru apelurile false la 112 să fie majorate de opt ori. În plus, se dorește ca persoana vinovată pentru astfel de cazuri să poată fi condamnată cu până la 800 de ore de muncă în folosul comunității
„Nu este un caz singular, ni se întâmplă des să fim trimiși la urgențe care nu există. De exemplu, săptămâna trecută, a trebuit să ajungem la Răcătău, comuna Horgești, unde ni s-a semnalat că un autoturism a fost implicat într-un accident, a luat foc și e posibil ca două persoane să fi rămas încarcerate. Evident că au fost deplasate două echipaje de la noi și alte două de la SMURD. Și acest apel a fost tot unul fals, din păcate”, a mai spus Adrian Cepoi, de la ISUJ Bacău.
Florentin Radu
Jurnal FM 