Current track

Title

Artist


Poluare cu etaniol la Podiș. Amendă usturătoare pentru firma poluatoare (Foto)

#Postat de on august 26, 2021

Amendă usturătoare pentru un operator economic depistat de Garda de Mediu Bacău cu încălcări ale legislației privind calitatea aerului. Operatorul a fost identificat după ce, zilele trecute, mai multe sesizări de la cetățeni au ajuns în atenția Gărzii de Mediu cu privire la faptul că în zona satului Podiș, comuna Mărgineni, se simt un miros toxic.

O echipă de comisari a verificat in teren sesizarile inregistrate, a anunțat instituția, în satul Podiş, în zona Nodului tehnologic Luncani, unde, într-adevăr, a fost constatată olfactiv prezenţa mirosului de ethyl mercaptan (etaniol).

În urma cercetărilor s-a observat că în zona respectivă se desfăşoară o lucrare de reabilitare la o conducta de transport gaze naturale Onești – Racova – Gherăiești, context în care operatorul economic responsabil cu desfășurarea lucrărilor a procedat la demontarea și depozitarea direct pe sol a unui  rezervor metalic care emană continuu miros persistent de ethil mercaptan.

Comisarii Gărzii de Mediu au dispus măsuri specifice, echipamentul fiind predat unei firme autorizate pentru colectarea deşeurilor rezultate, iar agentului economic în cauză i s-a aplicat o amendă de 10.000 lei pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător.

Etantiolul, cunoscut și ca etilmercaptan, este un compus organic cu sulf. Este un lichid incolor, mai volatil ca etanolul, care are un miros foarte neplăcut, asemănător hidrogenului sulfurat, prazului sau cepei.

 


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *