Poliţitii suceveni, cu ochii pe ATV-uri
#Postat de Liliana Mihaila on februarie 26, 2021
Polițiștii suceveni au început o amplă acțiune de verificare a firmelor din judeţ care dețin ATV-uri și le închiriază turiștilor. Într-o primă fază, sunt inventariate toate unităţile economice sau persoanele fizice care oferă astfel de servicii. Potrivit IPJ Suceava, se asigură, totodată, prin personal specializat, consilierea agenților economici și operatorilor de prestări servicii turistice, în vederea intrării în legalitate pe acest segment de activitate. Ulterior, în faza a doua a acțiunii, în special pe perioada week-end-ului, polițiștii rutieri suceveni vor efectua controale pentru prevenirea evenimentelor rutiere sau a altor incidente cu implicarea ATV-urilor, urmând să fie verificat și modul de utilizare a echipamentelor de protecție.

Pe parcursul zilei de joi, 25 februarie, s-au derulat controale pe raza localităților Suceava și Rădăuți și în zona limitrofă, fiind verificate 11 societăți comerciale de profil. Pentru deficiențele constatate au fost aplicate opt amenzi, în valoare totală de 6.200 lei, dar și mai multe avertismente, fiind trasate termene clare pentru remedierea aspectelor negative.
Pentru că sezonul călduros, în care plimbările cu ATV-urile se vor multiplica, reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Suceava au venit cu o serie de informări. Una din cele mai importante este legată de obligativitatea ca persoana care conduce un ATV să dețină permis de conducere. Iată ce a mai transmis IPJ Suceava:
- Pentru a conduce pe drumurile publice ATV-uri sau mopede dotate cu motoare de capacitate mică a căror viteză nu depășește 45 km/h, iar capacitatea cilindrică nu este mai mare de 50 cmc, conducătorii trebuie să posede permis de conducere categoriile AM, A1 sau B1, după caz.
- Pentru a conduce pe drumurile publice aceleași tipuri de autovehicule, dotate cu motoare a căror viteză depășește 45 km/h, iar capacitatea cilindrică este mai mare de 50 cmc, conducătorii trebuie să posede permis de conducere categoria A sau B, după caz.
- ATV-urile și mopedele sunt supuse înmatriculării sau înregistrării pentru a putea circula pe drumurile publice. Acestea trebuie să aibă asigurare obligatorie de răspundere civilă și inspecție tehnică periodică valabile.
- Minorilor le este interzis să conducă un astfel de autovehicul pe drumurile publice, cu excepția celor care au împlinit vârsta de 16 ani și posedă permis categoriile A1, B1, AM, după caz.
- Toate căile rutiere sunt considerate drumuri publice cu excepția celor închise circulației publice și care sunt semnalizate la intrare cu inscripții vizibile în acest sens.
- Pe timpul circulației pe drumurile publice, conducătorii de mopede sunt obligați să aibă asupra lor permisul de conducere și certificatul de înregistrare al vehiculului.

Conducătorilor de astfel de vehicule le este interzis:
- să circule fără a ține cel puțin o mână pe ghidon și ambele picioare pe pedale;
- să circule în timp ce se află sub influența băuturilor alcoolice, a produselor ori substanțelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora;
- să transporte pe astfel de vehicule mai multe persoane decât locurile stabilite prin construcție, precum și obiecte voluminoase;
- să se țină de un vehicul aflat în mers ori să fie remorcat de un alt vehicul sau împins ori tras de o persoană aflată într-un alt vehicul;
- să circule cu defecțiuni tehnice la sistemele de frânare sau cu un vehicul care nu este prevăzut cu avertizare sonoră;
- să conducă vehiculul fără a menține contactul roților cu solul.
Recomandări:
- Utilizați echipament de protecție omologat (cască, costum, cizme și mănuși) pentru că numai acesta poate asigura o protecție eficientă în caz de accident;
- Fiți vizibili – folosirea permanentă a luminii de întâlnire a farului și semnalizarea oricărei schimbări a direcției de mers este obligatorie, iar pe timp de noapte sau vizibilitate redusă, folosiți echipament reflectorizant;
- Folosiți drumul în mod judicios – rulați spre axul drumului, la circa 1/3 din lățimea benzii de circulație față de acesta și păstrați o distanță corespunzătoare în mers, pentru a observa cât mai bine traficul și a putea evita eventuale obstacole;
- Respectați regulile privind efectuarea depășirii – manifestați prudență și efectuați această manevră numai prin partea stângă, fără a incomoda pe ceilalți parteneri în trafic;
- Evitați să rulați în ”unghiul mort” al autovehiculelor – există riscul să fiți acroșați de conducători auto pentru că nu v-au observat.
- Nu creați surprize în trafic – manevrele bruște sau accelerarea puternică a motorului produc disconfort.
- Adaptați tot timpul viteza la condițiile meteo, de drum și de trafic.
Jurnal FM 