Current track

Title

Artist


Poliţiştii suceveni au dispus măsura reţinerii şi încarcerării în arestul IPJ Suceava a 21 de persoane doar în perioada 15 — 21.07.2021 (II)

#Postat de on iulie 23, 2021

Persoanele  reținute sunt cercetate în dosare privind fapte de furt, infracţiuni la viaţa sexuală, la regimul rutier, fapte cu violenţă sau distrugeri.

Polițiștii vor da dovadă de fermitate maximă în aplicarea legii, astfel încât cetăţenii să perceapă comunitatea suceveană ca fiind una sigură şi civilizată.

În perioada 15 — 21.07.2021  poliţiştii au emis 18 ordine provizorii de protecţie şi au dispus internarea medicală în unităţi de specialitate în vederea expertizării pentru 5 persoane băniuite de comiterea de infracţiuni sau care manifestau un comportament violent.

Poliţiştii au acţionat ferm, cu profesionalism şi au dispus măsuri procesuale conform competenţelor.

*****

La data de 20.07.2021 în continuarea cercetărilor efectuate privind pe un bărbat din municipiul Fălticeni care a condus autotursimul sub influenţa băuturilor alcoolice, s-a stabilit că în momentul depistării, acesta avea o alcoolemie de 1,56 g/l alcool pur în sânge.

La data de 20.07.2021 s-a continuat urmărirea penală pentru infracţiunile de „conducere sub influenţa băuturilor alcoolice” şi ’’conducere fără permis de conducere”.

Totodată, faţă de inculpat s-a dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 ore, fiind încarcerat în arestul IPJ Suceava.

***

La 19.07.2021, orele 17:45, echipajul de poliţie din cadrul Secţiei de poliţie Rurală nr. 15 Vatra Dornei pe raza comunei Şaru Dornei, satul Sărişoru Mare, a oprit pentru control mopedul ce se deplasa din direcţia Şaru Dornei către Sărişoru Mic, iar cu ocazia legitimării am stabilit că era condus de către un bărbat de 37 ani, din comuna Piatra Şoimului, jud. Neamţ căruia i-a fost solicitate documentele personale şi ale mopedului condus.

La verificarea în bazele de date, ocazie cu care s-a stabilit faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto.

Fiind testat cu aparatul etilotest, a reieşit o valoare de 1,03mg/l alcool pur în aerul expirat.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de „conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană fără a poseda permis de conducere” şi ,, conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 mg/l alcool pur în sânge”.

Cel în cauză a fost reţinut pentru o perioadă de 24 ore şi introdus în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.

***

La 17.07.2021, ora 19.00, poliţiştii din cadrul Secţiei 13 Poliţie Rurală Bălcăuţi au obţinut o informaţie, despre faptul că o minoră de 13 ani, din com. Grămeşti, a fost violată de către tatăl său de 44 ani, din com. Bălcăuţi.

Din investigaţii şi cercetări s-a stabilit că în vara anul 2017, fără a se putea menţiona perioada exactă, bărbatul a constrâns-o pe fiica sa să întreţină relaţii sexuale la locuinţă. Aceste episoade s-au repetat de mai multe ori în ultimii patru ani, minora fiind ameninţată că dacă se opune va fi agresată.

S-a întocmit dosar penal privind infracţiunea de „viol” iar în urma probatoriului administrat, la data de 18.07.2021, ora 03.00, organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare din cadrul Secţiei 13 Poliţie Rurală Bălcăuţi au dispus reţinerea pentru 24 de ore a suspectului acesta fiind introdus în arestul IPJ Suceava.

***

 

La 17.07.2021, ora 13.37, Secţia 11 Poliţie Rurală Pojorâta a fost sesizată prin SNUAU 112 despre faptul că un bărbat de 42 ani, din localitate, provoacă scandal şi distrugeri.

În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că, la data de 17.07.2021, bărbatul, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, a pătruns în incinta unui magazin din localitatea Breaza şi fără niciun motiv î a răsturnat mai multe mese, scaune şi umbrelele de pe terasa amenajată în faţa societăţii. În continuare s-a deplasat în zonă cătunului Pârâul Gropii unde, folosindu-se de un obiect contondent a provocat distrugeri unei porţi de acces şi a degradat colţul unei clădiri cu destinaţia de garaj.

Bărbatul de 42 de ani a fost încătuşat de poliţişti şi condus la sediul Postului de Poliţie Breaza.

În cauză se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de „distrugere” (3 fapte), ameninţare”, „tulburarea ordinii şi liniştii publice” şi „portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase”.

La data de 17.07.2021 bărbatul a fost audiat în calitate de suspect, după care, s-a dispus, prin ordonanţa reţinerea acestuia, pe o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în arestul I.P.J. Suceava.

***

 

 

La 15.07.2021, orele 04.05 patrula de siguranţă publică din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Gălăneşti, a fost sesizată prin intermediul S.N.U.A.U. 112 de către un bărbat din com. Vicovu de Jos, jud. Suceava, cu privire la faptul că vecinul băut a intrat în curtea lui cu maşina, i-a distrus maşina.

La faţa locului a fost identificat şoferul şi întrucât emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Efectuându-se verificări în bazele de date ale Poliţiei Române s-a constatat că acesta nu are dreptul de dreptul de a conduce pe drumurile publice.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „punerea în mişcare a unui vehicul neînmatriculat”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” şi „conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe”.

S-a dispus continuarea urmăririi penale faţă de şoferul din comuna Vicovu de Jos, sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

Întrucât suspectul nu se află la prima faptă de acest gen, manifestând perseverenţă în comiterea de infracţiuni la regimul rutier, în ultimul an fiind cercetat şi trimis în judecată pentru două astfel de fapte, prin ordonanţa organului de cercetare penală din data de 15.07.2021, s-a dispus reţinerea suspectului pentru o perioadă de 24 de ore.

Poliţiştii s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă, deoarece un martor, cu intenţia de ajuta autorul faptei, a făcut afirmaţii mincinoase cu privire la aspectele esenţiale ale cauzei şi nu a spus tot ce ştia, fapt care a îngreunat şi a tergiversat stabilirea adevărului şi a împrejurărilor exacte de comitere a infracţiunilor cercetate.

În cauză s-a dispus continuarea urmăririi penale faţă de martor sub aspectul comiterii infracţiunii de mărturie mincinoasă, iar prin ordonanţa organului de cercetare penală din data de 15.07.2021, s-a dispus reţinerea suspectului pentru o perioadă de 24 de ore.

Ambii suspecţi au fost introduşi în arestul I.P.J. Suceava.

 

***

 

 

La data de 15.07.2021 au fost continuate cercetările în mai multe cauze privind infracţiuni la regimul rutier, fiind dispusă reţinerea a trei şoferi.

 

Urmare la evenimentul din data de 12.07.2021,

privind accidentul rutier produs în jurul orei 16:05 pe DC neclasificat din com. Dorneşti, jud. Suceava în care a fost implicat autoturismul condus de către un bărbat din com. Bălcăuţi, jud. Suceava, prin ordonanţa din data de 15.07.2021 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de ’’conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, constând în aceea că la data de 12.07.2021, în jurul orelor 16:05, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice ( 1,32 mg/l alcool pur în aerul expirat), a condus autoturismul pe DC nedasificat din com. Dorneşti, jud. Suceava, fiind implicat într-un accident rutier cu victime. Conform buletinului de analiză toxicologică rezultă faptul că şoferul avea o alcoolemie de 2,78g/l alcool pur în sânge.Faţă de acesta a fost luată măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, fiind încarcerat în arestul IPJ Suceava.

***

La aceeaşi dată, prin ordonanţa 15.07.2021 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de un bărbat din com. Frătăuţii Vechi pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, constând în aceea că la data de 02.07.2021, în jurul orelor 17.15, bărbatul a condus autoturismul pe DJ 178F, pe raza loc. Hurjuieni, jud. Suceava, a provocat un accident de circulaţie soldat cu vătămarea sa şi a altei persoane, având o îmbibaţie alcoolică de 2,87 g%o alcool pur în sânge conform buletinului de analiză toxicologică emis de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Suceava.

Faţă de şofer a fost luată măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, fiind încarcerat în arestul IPJ Suceava.

***

Urmare la un eveniment din data de 03.07.2021, privind un accident rutier produs pe raza comunei Horodinc de Sus, la data de 15.07.2021, un minor de 17 ani, din com. Voitinel, jud. Suceava fost audiat în calitate de suspect, iar prin ordonanţa s-a dispus reţinerea acestuia pentru 24 de ore.

În cauză sunt continuate cercetările pentru săvârşirea infracţiunilor de ’conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”( 2 acte materiale), „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”( 2 acte materiale) şi „furt în scop de folosinţă”,

***

La data de 15.07.2021 au fost continuate cercetările în mai multe cauze de furt. La data de 15.07.2021 lucrătorii SPR Şcheia au efectuat percheziţii domiciliare la locuinţele unor bărbaţi în vârstă de 22 şi 25 ani, ambii din sat/ comuna Ilişeşti, jud. Suceava, ocazie cu care au fost identificate şi ridicate mijloace materiale de probă relevante pentru cauzele care fac obiectul cercetărilor.

Suspecţii au fost audiaţi cu respectarea drepturilor procesuale, în prezenţa unor avocaţi din oficiu, iar la data de 15.07.2021, ora 12.30, s-a dispus reţinerea celor 2 bărbaţi pentru o perioadă de 24 de ore, aceştia fiind introduşi în arestul IPJ Suceava.

*****

Poliţiştii atrag încă o dată atenţia celor care nesocotesc normele legale că vor acţiona în continuare cu fermitate maximă, comportamentele de tip antisocial de natură a afecta gradul de siguranţă al cetăţenilor nefiind tolerate.

Ii atenţionăm încă o dată pe cei pretabili la săvârşirea de fapte antisociale că poliţiştii vor acţiona cu profesionalism şi fermitate maximă în orice situaţie de natură a aduce atingere ordinii şi liniştii publice, măsurile privative de liberate urmând a fi dispuse conform prevederilor legale.

         

 

E-mail:relatiioublice@sv.oolitiaromana.ro Adresă web: https://sv.politiaromana.ro

IPJ  Suceava  /  22 iulie 2021

 

 


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *