Current track

Title

Artist


Polițiștii din I.P.J. Bacău și băcăuanii, împreună în parcul „Cancicov”, de Ziua Poliției Române (Foto)

#Postat de on martie 25, 2023

Astăzi am fost bucuroși să primim vizita a zeci de copii veniți în Parcul Cancicov din Bacău, cu părinți, bunici sau dascăli pentru a se întâlni cu polițiștii inspectoratului prezenți la activitățile organizate. 

Iar noi, polițiștii, de ziua noastră, am sărbătorit în mijlocul comunității cele peste două secole de existență instituțională, pregătind o miniexpoziție cu Laboratorul Criminalistic mobil, Laboratorul de Siguranță Rutieră, armamentul și echipamentul de protecție utilizat în activitățile polițienești, tehnica și dotarea polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și a Biroului pentru Protecția Animalelor. 

Zecile de fotografii realizate la eveniment au reușit să surprindă doar mică parte din momentele frumoase pe care le-am primit astăzi în dar, în special de la cei mici, întotdeauna sinceri și autentici. 

În sunetele autospecialelor de poliție în care aceștia au fost încântați să urce și pe care au fost entuziasmați să le descopere, le-am vorbit copiilor despre importanța educației rutiere și despre alte aspecte pe care este bine să le cunoască, ajutați și de colegii de la Prevenire, Proximitate, cei ai Biroului Siguranță Școlară, iar cei din cadrul Serviciului Resurse Umane au explicat tinerilor primii pași către cariera de polițist.

Mulțumim tuturor că ne-au fost oaspeți!

Mulțumim reprezentanților mass-media care ne-au fost alături la eveniment, ca de fiecare dată!

La mulți ani, polițiștilor români! La mulți ani, Poliția Română! (subcomisar Cătălina Păduraru, purtător de cuvânt IPJ Bacău)

 Foto/IPJ Bacău, Nicolae Gafiuc


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *