Current track

Title

Artist


Polițiștii brașoveni prezenți la „Noaptea cercetătorilor” (Video)

#Postat de on octombrie 1, 2022

Vineri,  30 septembrie 2022, cu ocazia organizării și desfășurării evenimentului european “Noaptea cercetătorilor”, organizat de Universitatea Transilvania din Brașov, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Biroul pentru Analiza și Prevenirea Criminalității, Serviciul Criminalistic și Serviciul Rutier au participat la această activitate, alături de organizatori, prin realizarea unor standuri de prezentare a echipamentelor din dotarea Poliției Române, desfășurând, totodată, activități cu caracter educativ-preventiv pentru copiii de toate vârstele.

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii Biroului pentru Analiza și Prevenirea Criminalității Brașov au desfășurat activități preventiv-recreative prin jocuri pentru copii, prin realizarea de testări, prin completarea de chestionare, referitoare la cunoștințele privind regulile de circulație și în ceea ce privește siguranța personală.

De asemenea, au fost distribuite materiale informative, ce conțin recomandări utile pentru copii și părinți.

Polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic Brașov și Serviciului Rutier Brașov au procedat la prezentarea tehnicii și aparaturii din dotare, utilizată în acțiunile specifice, au întreprins activități de amprentare și de prezentare a aparatelor TruCam și DrugTest.

Totodată, prin intermediul unui televizor amplasat în imediata apropiere a standului expozițional organizat de către polițiștii brașoveni, au fost rulate imagini din cadrul activităților desfășurate de către reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

Sursa: I.P.J. Brașov/1 octombrie 2022

 

 


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *