Polițiștii brașoveni au derulat o acțiune în municipiului Brașov, în vederea prevenirii și combaterii faptelor antisociale și pentru verificarea respectării normelor rutiere de către conducătorii auto
#Postat de Carmen Vintu on iulie 10, 2022
Sâmbătă, 9 iulie 2022, în intervalul orar 22.00-06.00, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secțiile 1-5 Poliție, Biroul Rutier, Biroul de Investigații Criminale, împreună cu polițiști locali, au organizat și desfășurat o acțiune, cu efective mărite, pe raza municipiului Brașov, în vederea prevenirii și combaterii faptelor antisociale, pe linia infracțiunilor contra persoanei, a faptelor de tâlhărie, loviri sau alte violențe, amenințare, a faptelor de tulburare a ordinii și liniștii publice, precum și pentru verificarea respectării normelor rutiere de către conducătorii auto.
Polițiștii brașoveni au acționat cu preponderență în zona cluburilor de noapte din municipiul Brașov, în cadrul activităților desfășurate fiind verificate 10 societăți comerciale, 50 autovehicule și legitimate 80 persoane.

Sursa foto: https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Romanian_police_car.JPG
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 9 de sancțiuni contravenționale, dintre acestea 5 sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru nerespectarea normelor legale privind circulația pe drumurile publice, 2 sancțiuni contravenționale pentru fapte de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și 2 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 448/2006.
De asemenea, polițiștii brașoveni au reținut 1 permis de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice și au constatat 1 infracțiune la regimul rutier.
Sursa: I.P.J. Brașov/10 iulie 2022
Jurnal FM 