POLIȚIA ORAȘULUI VICOVU DE SUS ȘI AUTORITĂȚILE LOCALE au inițiat CAMPANIA DE PREVENIRE A ACCIDENTELOR RUTIERE: „FII OBSERVAT ÎN TRAFIC”
#Postat de Carmen Vintu on noiembrie 7, 2021
Riscul implicării în evenimente rutiere în condiții de vizibilitate redusă și în condițiile meteo specifice sezonului rece, crește în mod considerabil, mai ales atunci când bicicliștii nu poartă elemente reflectorizante.
O incidență crescută a unor astfel de venimente rutiere a fost înregistrată în zona Rădăuți – Vicovu de Sus.
Autoritățile locale și Poliția Orașului Vicovu de Sus au inițiat campania ,,Fii Observat în Trafic” fiind realizate și distribuite peste 100 de veste reflectorizante.
Activitățile preventive sunt completate în perioada 08 – 14.11.2021 și de acțiuni operative în teren, urmând să se acționeze cu efective sporite pentru identificarea și sancționarea celor care nu respectă legislația rutieră.
Bicicliştii trebuie să conştientizeze că nerespectarea regulilor de circulaţie şi lipsa echipării regulamentare îi pot transforma cu uşurinţă în victime.
Poliţiştii recomandă și șoferilor să circulaţi cu viteză redusă, să nu se grăbească, să nu pună în pericol nu doar propria persoană, ci și pe ceilalți ocupanți ai autovehiculului precum și pe ceilalți participanți la trafic.
Pietonii trebuie să îşi ia măsuri de precauţie pentru a fi siguri că sunt observaţi în trafic de către şoferi, să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă prin locurile permise, la culoarea verde a semaforului.
Motocicliștii sunt sfătuiți să adopte permanent o conduită preventivă, având în vedere că în țara noastră prezenţa acestora în trafic are specific sezonier.Portul echipamentelor de protecţie şi utilizarea permanentă a luminilor de întâlnire, sint obligaţii în măsură să reducă semnificativ riscul implicării şi urmările unor eventuale evenimente rutiere.
Motocicliştii trebuie să circule cu viteză redusă, să nu uite de politeţea rutieră şi să nu se angajeze în manevre riscante în trafic.
Copiii care se deplasează pe biciclete, limita de vârstă, de 14 ani, au obligaţia de a purta vesta reflectorizantă şi elementele din echiparea bicicletei, precum şi regula de a purta casca de protecţie şi de deplasare pe partea dreaptă a drumului atunci când participă la traficul rutier.
Informații actualizate despre situația traficului găsiți pe site-ul oficial al Poliției Române, la secțiunea Infotrafic: Poliția Română – Poliția Română – vă recomandăm să verificați starea traseului pe care urmează să îl parcurgeți, înainte de a pleca la drum.
2_PDFsam_Activitati_de_prevenire_a_accidentelor_rutiere_cu_implicarea_biciclistilor
3_PDFsam_Activitati_de_prevenire_a_accidentelor_rutiere_cu_implicarea_biciclistilor
Sursa: IPJ Suceava/ din 06 noiembrie 2021