Current track

Title

Artist


Poliția Moinești, în Acțiunea “Blocada”

#Postat de on aprilie 22, 2024

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Moinești, împreună cu cei din cadrul secțiilor de poliție rurală arondate, au desfășurat, în perioada 19-20 aprilie, o acțiune în municipiu și în comunele limitrofe, pentru prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere şi a faptelor antisociale, informează IPJ Bacău.

Astfel, polițiștii au identificat o femeie, de 31 de ani, din comuna Strugari, împotriva căreia Tribunalul Constanţa a emis mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind condamnată la 6 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de minori în formă continuată şi exploatarea cerşetoriei.

Femeia a fost escortată şi depusă în Penitenciarul Bacău.

În cadrul activităților, în această perioadă au fost verificate 60 de autovehicule, au fost legitimate peste 80 de persoane și au fost efectuate testări cu aparatele din dotare.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 35 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 25.000 de lei, au reținut 4 permise de conducere și au retras două certificate de înmatriculare.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *