Poliția de Frontieră Română la Ziua Marinei Române
#Postat de Carmen Vintu on august 16, 2024
În fiecare an, pe 15 august, Poliția de Frontieră Română participă cu navele și ambarcațiunile din dotare, alături de Forțele Navale Române, la festivitățile dedicate Zilei Marinei Române. Aceste activități se desfășoară atât la Marea Neagră, cât și în orașele-port de pe Dunăre.
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au fost prezenți la Constanța, Mangalia, Tulcea și Sulina, unde au participat la exercițiile demonstrative organizate pe mare, folosind mijloacele de mobilitate navală disponibile.

De asemenea, structurile Poliției de Frontieră, care au responsabilitatea supravegherii și controlului frontierei pe apă, din localitățile Moldova Veche, Drobeta Turnu Severin, Brăila și Galați, au participat cu ambarcațiuni fluviale de patrulare și intervenție la ceremoniile organizate de autoritățile locale în orașele-port de la Dunăre.

Cu ocazia Zilei Marinei Române, conducerea Poliției de Frontieră transmite felicitări marinarilor militari din cadrul Forțelor Navale Române și polițiștilor de frontieră marinari, apreciind dedicarea și implicarea acestora. Tuturor celor care și-au dedicat viața carierei de păzitori ai legalității, ordinii și liniștii la frontierele maritime și fluviale, le dorim sănătate, speranță și bucurii alături de familie.

La mulți ani, polițiști de frontieră marinari! Bun cart înainte!
Alte articole: https://jurnalfm.ro/1919-relatii-diplomatice-romania-canada/
Jurnal FM 