Poliția caută un bărbat care a lovit un copil într-o stație din municipiul Sibiu (Foto)
#Postat de Jurnal Fm on februarie 16, 2023
În vederea stabilirii situației de fapt privind săvârșirea unei agresiuni, Poliția Municipiului Sibiu solicită sprijinul cetăţenilor în vederea identificării unui bărbat.
În seara zilei de 9 ianuarie 2023, un minor în vârstă de 15 ani a sesizat Poliția Municipiului Sibiu cu privire la faptul că, la aceeași dată, în jurul orei 13:10, în timp ce se afla în stația de transport public de pe strada Semaforului, amplasată în apropierea intersecției cu strada Electricienilor, din municipiul Sibiu, ar fi fost lovit cu pumnul de către un bărbat necunoscut.
Foto: IPJ Sibiu
Imediat după comiterea agresiunii, bărbatul a părăsit stația într-o direcție necunoscută.
Întrucât identitatea bărbatului nu a putut fi stabilită până în prezent, vă solicităm sprijinul în vederea depistării persoanei în cauză.
![]()
Este vorba despre un bărbat în vârstă de 55 – 60 de ani, care purta barbă grizonată și era îmbrăcat într-o bluză de culoare galben, o geacă de culoare verde, pantaloni de culoare albastru și șapcă de culoare roșie.
„În acest context, rugăm cetățenii care pot oferi informaţii cu privire la această persoană să contacteze telefonic Dispeceratul Poliției Municipiului Sibiu, la numărul 0269/208211”, informează IPJ Sibiu.
Jurnal FM 