Plecați în pribegie, urșii din Asău și Comănești au cucerit Moldova (Foto/Video)
#Postat de Florin Craciun on decembrie 20, 2021
Afectați de decizia autorităților de a nu permite, în acest an, organizarea Festivalului Datinilor și Obiceiurilor de Iarnă în unele localități din județul Bacău, urșii din Comănești și Asău au pornit în pribegie.
Ansamblurile consacrate din județul Bacău, printre puținele care mai păstrează încă și duc mai departe tradițiile ancestrale au reușit să impresioneze la festivalurile din Iași, Vaslui și Vrancea.
La Vrancea, de exemplu, Ansamblul „Ursul lui Gavrilă din Asău” a obținut premiul al II-lea al festivalului, în valoare de 4.000 de lei, și a reușit să impresioneze asistența formată dintr-un numeros public și peste 300 de dansatori, mascați, colindători și instrumentiști.
Nici Urșii de la Comănești nu s-au lăsat mai prejos, fiind atracția Festivalului de Datini și Obiceiuri de Iarnă de la Vaslui și Iași.
Astfel, sute de iubitori ai tradiţiilor populare au avut ocazia să mai urmărească dansul urșilor, unic în lume, care se află pe o listă de așteptare pentru înscrierea în Lista Patrimoniului Mondial Cultural Imaterial UNESCO.
”Suntem o țară membră a Uniunii Europene, dar avem datoria să păstrăm și să promovăm tradițiile și obiceiurile. Aceasta este și moștenirea pe care o lăsăm copiilor noștri, cu speranța că și ei o vor transmite generațiilor viitoare”, au spus reprezentanții ansamblului de la Comănești.
Foto copertă: Viorel Cîrîc