Plata orelor remediale, doar pentru 26 de şcoli din Suceava
#Postat de Liliana Mihaila on iunie 24, 2021
O parte a profesorilor suceveni implicați în programul național „Şcoala după școală” au început să primească banii pentru orele remediale desfășurate cu elevii din învățământul primar și gimnazial. Ar fi vorba despre un total de circa 250 de cadre didactice, care au predat pentru cei 3.700 de elevi înscriși pentru recuperarea materiei școlare pierdute în perioada desfășurării cursurilor online. Sunt 26 de unități școlare, dintr-un total de 41, care au primit banii pentru plata orelor remediale. Celelalte 15 școli trebuie să refacă documentația pentru că au fost niște inadvertențe în raportare, a anunţat Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava.
Orele remediale se desfășoară de mai bine de 3 luni de zile, iar la finalul anului școlar, după încheierea situațiilor școlare, inspectorii școlari vor verifica rezultatele înregistrate de elevii participanți în acest program.
Jurnal FM 