Pierre Marivaux, dramaturg, romancier și jurnalist francez

Pierre Marivaux (n. 4 februarie 1688, Paris, Franța – d. 12 februarie 1763, Paris) a fost un dramaturg, romancier și jurnalist francez ale cărui comedii au devenit, după cele ale lui Molière, cele mai jucate pe scenele teatrale franceze.
Provenind dintr-o familie bogată și aristocratică, Marivaux a crescut la Limoges, unde tatăl său activa în domeniul dreptului, domeniu pe care tânărul Marivaux îl avea în vedere pentru viitorul său. Cu toate acestea, Marivaux a fost mai interesat de drama curților și, la 20 de ani, a scris prima sa piesă, Le Père prudent et équitable, ou Crispin l’heureux fourbe („Tatăl prudent și echitabil”). Aceste lucrări timpurii s-au remarcat prin promisiune, iar până în 1710, Marivaux s-a alăturat unei societăți de salon pariziană, unde a fost influențat de atmosfera rafinată și manierele conversaționale, pe care le-a integrat în scrierile sale, inclusiv în activitatea sa jurnalistică ocazională. A contribuit la Nouveau Mercure (1717-1719) cu reflexii asupra diferitelor clase sociale și și-a fondat propriul său periodic, Le Spectateur Français (1720-1724), inspirat de The Spectator al lui Joseph Addison.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Pierre_de_Marivaux#/media/Fi%C8%99ier:Pierre_Carlet_de_Chamblain_de_Marivaux_-_Versailles_MV_2985.jpg

După ce a pierdut o mare parte din avere în 1720 și, câțiva ani mai târziu, a rămas văduv, Marivaux a început să se dedice serios carierei sale literare. A fost atras de mai multe saloane artistice și a primit o pensie de la doamna de Pompadour. În această perioadă, a devenit apropiat de filozofii Bernard de Fontenelle și Montesquieu, precum și de criticul și dramaturgul La Motte.
Primele sale piese au fost scrise pentru Comédie-Française, inclusiv tragedia Annibal (1727), dar teatrul italian al lui Lelio, susținut de regentul Philippe d’Orléans, l-a atras mult mai mult. Aici, trupa de comedie dell’arte, cu mari actori precum Thomassin și Silvia, a adus pe scenă personaje precum Arlechin și ingeniul, care au devenit favoritele lui Marivaux. Piese precum Arlequin poli par l’amour (1723; „Arlechin luminat de dragoste”) și Le Jeu de l’amour et du hasard (1730; „Jocul dragostei și al întâmplării”) reflectă trăsături tipice ale comediilor sale de dragoste, cum ar fi decoruri romantice, subtilități emoționale și un joc de cuvinte inteligent și plin de farmec, marcând epoca prețiozității verbale.

Marivaux a avansat, de asemenea, în realism, oferind slujitorilor din piesele sale sentimente autentice și descriind cu precizie mediul social. Piese precum L’Île des esclaves (1725; „Insula sclavilor”) și L’Île de la raison (1727; „Insula rațiunii”) satirizează societatea europeană, similar cu abordarea din Călătoriile lui Gulliver. La Nouvelle colonie (1729; „Noua colonie”) discută despre egalitatea de gen, iar L’École des mères (1724; „Școala pentru mame”) analizează relațiile dintre mame și fiice.
Psihologia umană a lui Marivaux este cel mai bine ilustrată în romanele sale de dragoste, ambele neterminate. La Vie de Marianne (1731-1741), care a influențat lucrările lui Samuel Richardson, anticipează romanul sensibilității, glorificând sentimentele și intuiția unei femei. Le Paysan parvenu (1734-1735; „Țăranul norocos”) spune povestea unui tânăr țăran oportunist care își folosește atractivitatea pentru a avansa în viață, reflectând luptele sociale și respingerea autorității tradiționale în favoarea unui comportament natural și moral. Aceste lucrări l-au câștigat pe Marivaux aprecierea filosofului Jean-Jacques Rousseau.

Marivaux a fost ales în Academia Franceză în 1743 și a devenit directorul acesteia în 1759, însă nu a fost pe deplin apreciat în timpul vieții sale. A murit într-o stare financiară precară și fără o mare faimă, dar opera sa a fost reevaluată în secolul al XIX-lea de criticul Charles Augustin Sainte-Beuve.

Sursa: https://www.britannica.com/biography/Pierre-Carlet-de-Chamblain-de-Marivaux