Pierre de Ronsard, poet renascentist francez

Pierre de Ronsard (11 septembrie 1524, La Possonnière, lângă Couture – 27 decembrie 1585, Saint-Cosme, lângă Tours) a fost un poet renascentist francez, lider al grupului literar cunoscut sub numele de La Pléiade.

Născut într-o familie nobilă din Vendôme, Ronsard a fost destinat inițial unei cariere la curtea regală. În 1536, a intrat în slujba regalității ca paj și a însoțit-o pe prințesa Madeleine în Scoția după căsătoria acesteia cu regele James al V-lea. După revenirea în Franța, viitorul său părea promițător în domenii precum diplomația sau armata. Totuși, o boală contractată în timpul unei misiuni diplomatice în 1540 i-a afectat grav auzul, redirecționându-i ambițiile către literatură și studiile clasice.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Pierre_de_Ronsard#/media/Fi%C8%99ier:Portrait_de_Ronsard_par_Benjamin_Foulon.jpg

Pentru a-și asigura un trai, a luat ordine minore în cadrul Bisericii, fără a deveni însă preot hirotonit. Sub îndrumarea lui Jean Dorat, Ronsard s-a dedicat studiului intensiv al poeziei grecești și latine, alături de operele renascentiste italiene. Alături de alți șase poeți, a fondat școala literară La Pléiade, având ca scop ridicarea poeziei franceze la nivelul celei clasice.

Prima sa colecție majoră, Ode (1550), a evidențiat influența lui Horațiu, în timp ce Les Amours (1552) a demonstrat măiestria sa în stilul canzonierei italiene. Inspirat de poetul grec Anacreon, a adus o notă mai jucăușă în lucrări precum Bocage și Meslanges (1554), cele din urmă incluzând poezii dedicate iubitei sale, Marie. Începând cu 1555, a compus Hymnes, poezii lungi care explorează teme precum natura, moartea și dreptatea, deși ele pot părea mai puțin accesibile cititorilor moderni.

Ronsard s-a implicat și în polemicile vremii. Pe fondul războaielor religioase, a adoptat o poziție regalistă ferventă și a scris lucrări precum Discours des misères de ce temps (1562), atacând protestanții. Totodată, a compus poezie de curte, inclusiv versuri și scenarii pentru festivitățile regale. Tentativa sa de a crea epopeea națională franceză, La Franciade, inspirată de Eneida lui Vergiliu, a rămas neterminată.

De-a lungul vieții, Ronsard a perfecționat versul alexandrin, transformându-l în forma poetică dominantă a literaturii franceze. Spre sfârșitul carierei, Sonete pour Hélène (1578) și Les Derniers Vers reflectă o profunzime lirică remarcabilă, abordând teme ale iubirii pierdute, melancoliei și inevitabilității morții.

Recunoscut în epocă drept „prinț al poeților”, influența sa a scăzut în secolele XVII și XVIII, dar a fost reabilitată de criticul Sainte-Beuve. Astăzi, Ronsard este apreciat pentru capacitatea sa de a explora teme umane universale și de a înnobila limba franceză prin poezie.

Sursa: https://www.britannica.com/topic/La-Pleiade-French-writers