Pictorul sucevean, George Ostafi, a coborât astăzi sub tălpile timpului
#Postat de admin on februarie 2, 2019
Sâmbătă, 2 de Făurar, ora 13.00, a avut loc la Biserica romano-catolică din Moara – Suceava, Sfânta Liturghie de înmormântare a pictorului sucevean, George Ostafi – OST. Membrii familiei îndurerate, prieteni și admiratori, chiar necunoscuți care-i apreciau lucrările l-au condus astăzi pe ultimul drum pământesc, pe renumitul pictor.
Lacrimi, durere, flori, rugi spre cer și speranța că sufletul nu a murit și nici picturile sale nu vor pieri, culoarea impregnându-se în sufletul multora dintre noi. Cerul și-a trimis Lumina pe chipul celui care împrăștia lumină în juru-i.
După slujba de înmormântare cortegiul funerar a pornit spre cimitirul din localitatea Sf. Ilie, unde se află cripta Familiei.
OST a coborât o treaptă mai jos, spre a se odihni, căci a ars repede, ca o lumânare de preț.
Fie-i țărâna ușoară iar Tatăl, îngăduitor cu sufletu-i !
Odihna veșnică dă-i-o lui, Doamne și Lumina cea fără de sfârșit să-i strălucească !
Iulian Iustin Melinte, Suceava