Petru Sfetca, poet și traducător român

Petru Sfetca s-a născut la 22 noiembrie 1919, în Lipova, și a decedat pe 12 noiembrie 1987, la București. A fost poet și traducător, fiul lui Petru Sfetca, muncitor feroviar, și al Corneliei Mirescu. Școala primară și gimnaziul le-a urmat în orașul natal între 1930 și 1934, apoi liceul comercial din Arad (1934–1938) și Academia Teologică (1938–1941). A intrat în activitatea jurnalistică la Timișoara și București, fiind redactor-șef la ziarul Vestul (1939–1944), redactor la revista Lupta patriotică (1945–1946), redactor la ziarele Banatul (1946–1947) și Frontul plugarilor (1948–1949), corector la revista Flacăra (1949–1951) și secretar de redacție la revista Tânărul scriitor (1951–1957). După o perioadă de absență din viața publică, a revenit ca bibliotecar la Spitalul „Carol Davila” din București, până la pensionarea sa în 1970.

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/fountain-pen-filler-ink-write-1393979

Sursa foto: https://www.instagram.com/p/DQBrauWjKXr
A debutat literar în Jurnalul literar al lui G. Călinescu în 1939, iar editorial cu volumul Solii către lumina (1940), urmat de plachetele Echinox (1942), Afiș literar (1945), Osmoze (1947), 30 de poeme (1973) și antologia de autor Cumpăna vieții (1979). A realizat și volumul de interviuri Agora (1985), cu diverse personalități literare și artistice. A tradus din Hölderlin, Novalis și din poezia italiană: Leopardi, Ungaretti, Saba, Montale și Quasimodo.
În primele volume, poezia sa se caracterizează printr-o abordare spiritual-naturalistă, cu metafore moderate, dar semnificative, și cu teme ușor de descifrat. Treptat, poate sub influența autorilor pe care i-a tradus, Sfetca a evoluat spre o lirică abstractă și concentrată, cu delicate arborescențe semantice. Această evoluție include și tranziția de la strofa clasică la un stil liber de constrângeri metrice, vizibilă în antologia Cumpăna vieții. Peisajul poetic, inițial impregnat de impulsuri morale, devine o realitate mentală, reflectând tensiunea dintre o atitudine statică și mobilitatea unui spirit deschis la diverse influențe. Obiectivul poeziei sale este atingerea echilibrului și ordinii ideale, acordând un elogiu temperamental artei și efortului creator.
Petru Sfetca se remarcă și ca traducător, fiind primul din România care a introdus poezia unor autori italieni moderni precum Giuseppe Ungaretti, Umberto Saba, Eugenio Montale și Salvatore Quasimodo. Poezia sa matură prezintă influențe vizibile ale liricii esențializate a lui Ungaretti, cu versuri concentrate și aluzive. De exemplu, poemul O ploaie augusta din volumul 30 de poeme (1973) reflectă rigoarea cerebrală specifică lui Ungaretti. Alte poeme, precum Crochiu de martie, se concentrează asupra peisajului, cu o contemplare sever controlată de un eu care respinge subiectivitatea. Activitatea sa de traducător, în special din literatura italiană și germană, a contribuit la completarea golurilor din literatura română universală, pregătind terenul pentru traduceri integrale ulterioare.
Volumul de interviuri Agora (1985) conține convorbiri cu Mihai Beniuc, Catul Bogdan, Petru Comănescu, Camil Petrescu, Ion Biberi și alții, precum și articole despre viața culturală, precum Prima cafenea literară de la Timișoara și Cenaclul „Spieluhr”. În perioada în care a condus ziarul Vestul, Sfetca a promovat descentralizarea culturală a provinciei, a refuzat diletantismul literar și a susținut o generație întreagă de scriitori între 1939 și 1945.
Opera sa include volume de poezie precum Solii către lumina (1940), Echinox (1942), Afiș literar (1945), Osmoze (1947), 30 de poeme (1973) și Cumpăna vieții (1979), precum și interviuri în Agora (1985). În traduceri, a publicat lucrări de Giuseppe Ungaretti, Umberto Saba, Eugenio Montale, Salvatore Quasimodo, Henri Delacroix, Giacomo Leopardi, Friedrich Hölderlin, Pietri Chiara, Novalis, Nello Ponente și Giuseppe Gatt.
Referințe critice importante asupra activității sale au fost realizate de V. Felea (Secțiuni, 1974), N. Tirioi (Premise literare, 1976), E. Dorcescu (Orizont, 1978), Perpessicius (Opere, IX, 1979), C. Ungureanu (Imediata noastră apropiere, 1980), S. Foarta (Orizont, 1980), V. Tascu (Steaua, 1980), N. Scurtu (România literară, 1987), M. Șerbanescu (Orizont, 1987) și N. Tirioi (Orizont, 1987).