Petre Grăjdeanu, sculptor român
#Postat de Carmen Vintu on martie 11, 2026
Petre Grăjdeanu (11 martie 1937, Ghindărești, Constanța – 21 mai 2017, Constanța) a fost sculptor român, autor de lucrări monumentale și membru al Uniunii Artiștilor Plastici, Filiala Constanța.
A absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, avându-i ca profesori pe Ilica Veturia și Marin Iliescu.

Sursa foto: AI
Sursa foto: https://vatra-mcp.ro/artisti-si-patrimoniu/sculptori-romani/constanta/petre-grajdeanu-sculptor/
Între 1970 și 2008, a participat la majoritatea saloanelor municipale și republicane din București și Constanța, precum și la expozițiile de grup ale sculptorilor.
A organizat mai multe expoziții personale:
- Atelier 35, București (1974, împreună cu pictorul Gheorghe Constantin)
- Muzeul de Artă din Constanța (2012, împreună cu Gheorghe Constantin)
- Galeria Ion Nicodim, Mamaia (2012, „Motivul Familiei”, împreună cu pictorița Oana Sfetcu).
Printre realizările sale cele mai cunoscute se numără:
- Solidaritate, Orșova Nouă (1974)
- Cinci dragoni, fântâna arteziană de lângă stadionul Constanței (1975)
- Meandre și parazăpezi, Tabăra de Sculptură Măgura, Buzău (1978)
- Veteran, Odessa, Ucraina (1984)
- Fertilitate, Yokohama, Japonia (1998)
În 2012, a primit Premiul pentru întreaga activitate al UAPR Filiala Constanța, la Salonul anual de arte vizuale.
Jurnal FM 