Petiții trăznite la MAI: urmașul lui Ștefan cel Mare revendică toată Moldova!
#Postat de Florin Craciun on martie 21, 2023
Anul trecut, Direcția Secretariat General din cadrul Aparatului Central al Ministerului Afacerilor Interne a primit și gestionat 13.529 de petiții. Cetățenii au transmis preponderent petiții în format electronic, fie prin intermediul formularelor de pe site-ul instituției, fie prin intermediul poștei electronice.
Totodată, la linia telefonică gratuită a Ministerului Afacerilor Interne – 0800 800 624, care poate fi apelată, în fiecare zi lucrătoare, în intervalul orar 08.00-20.00, au fost primite 1.769 de apeluri. De asemenea, ofițerii din cadrul Serviciului Relații cu Publicul au consiliat un număr de 295 persoane care s-au prezentat la sediul instituției.

Principalele categorii de solicitări ale cetățenilor sau organizațiilor legal constituite au vizat comiterea unor infracțiuni contra persoanei sau patrimoniului, tulburarea ordinii și liniștii publice, cereri de punere în posesie și de emitere a unor titluri de proprietate, cererile de încadrări, reîncadrări etc.
“Au existat și numeroase situații de transmitere a sute de petiții cu privire la aspecte verificate deja și pentru care s-a transmis răspuns, formularea unor cereri bizare sau ilogice, apelarea frecventă a liniei telefonice Tel-Verde cu aceleași aspecte și la care s-a oferit deja răspuns.
Spre exemplu un cetățean a transmis, în decursul unui singur an, Ministerului Afacerilor Interne și instituției prefectului din județul Argeș 16.900 de petiții referitoare la aceleași subiect.
Din categoria cererilor bizare, exemplificăm:
-solicitările transmise de un domn care, în opinia sa, este urmașul direct al unui domnitor al Moldovei și, pe cale de consecință, întreaga regiune istorică a Moldovei trebuie să îi revină;

– cazul unei persoane care susține că nu recunoaște autoritatea statului român și folosește pentru identificare o șuviță de păr și amprenta unui deget;
-un cetățean a transmis mai multe petiții prin care a semnalat posibile disfuncționalități la nivelul unor structuri ale MAI, iar ulterior, a anunțat că și-a dat demisia din funcția pe care a îndeplinit-o în cadrul MAI și a solicitat virarea sumei de bani corespunzătoare salariului primit în această perioadă pentru muncă prestată, deși în realitate nu a fost încadrat niciodată în instituția noastră”, precizează comunicatul MAI.
Anul trecut, la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române au fost înregistrate și gestionate aproximativ 260.000 de petiții. Cetățenii au transmis petiții prin poștă, e-mail, fax, depunere direct la sediul Poliției Române sau prin completarea formularului trimite o petiție online, care se accesează de pe pagina de internet (www.politiaromana.ro).
Jurnal FM 