Current track

Title

Artist


Peste 60 de milioane de lei și 22 de luni pentru reparațiile de la Palatul Administrativ din Suceava

#Postat de on mai 26, 2022

Compania Națională de Investiții, CNI a publicat anunțul de participare pentru achiziție proiectare execuție lucrări și asistență tehnică din partea proiectantului pentru obiectivul de investiții Consolidare restaurare reabilitare și dotare palat administrative, a transmis președintele Consiliului Județean Suceava Gheorghe Flutur.

Prin Hotărârea Guvernului din 16 martie 2022 au fost aprobați indicatorii tehnico economici ai obiectivului de investiții Consolidare restaurare reabilitare și dotare Palat Administrativ județul Suceava.

Valoarea estimată a contractului este de 60.367.120,72 lei fără TVA și include cheltuielile pentru proiectare și asistență tehnică a proiectului și cheltuieli pentru investiția de bază. Câștigătorul licitației va semna cu Compania Națională de Investiții. Durata de realizare a investiției este de 22 de luni din care 4 luni proiectarea și 18 luni execuția lucrărilor. Inițial valoarea a fost aprobată de Consiliul Județean la 94,8 milioane de lei cu o durată de realizare de un an și jumătate.

Palatul Administrativ din municipiul Suceava a fost afectat, pe 6 martie 2021, de un incendiu violent.

Flăcările au izbucnit pe latura dinspre strada Vasile Bumbac și s au extins la întregul acoperiș. Incendiul a fost lichidat de pompieri după o intervenție care a durat șapte ore.

Conform cercetărilor preliminare flăcările ar fi fost provocate de un cablu electric defect de la o toaletă din mansardă. Ancheta privind incendiul de la Palatul Administrativ din Suceava se desfășoară în cadrul unui dosar penal pentru distrugere deschis de polițiștii suceveni sub coordonarea unui procuror. Instalația de detectare și semnalizare a incendiilor care era montată în clădirea aparținând Consiliului Județean a făcut obiectul unei expertize întrucât senzorii de fum nu au funcționat la momentul producerii incendiului. Clădirea în care funcționau Consiliul Județean și Prefectura a fost puternic afectată și nu a mai fost folosită de atunci.

Sursa: https://youtu.be/YDbLdm3ezZc

Televiziunea Intermedia


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *