Current track

Title

Artist


Peste 60.000 de suceveni s-au vaccinat antigripal, în acest sezon rece

#Postat de on martie 2, 2021

Peste 60.000 de persoane din judeţul Suceava s-au vaccinat antigripal, în acest sezon rece. Potrivit purtătorului de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, Gabriela Băncilă, pe parcursul săptămânii trecute s-au efectuat un număr de 1.750 de imunizări împotriva gripei sezoniere, dintre care 873 de doze au fost administrate bolnavilor cronici, 36 unor copii cu vârste între șase luni și şase ani, 20 s-au folosit pentru imunizarea unor femei gravide. La acestea se adaugă 25 de doze administrate unor persoane din instituții de ocrotire socială și 790 folosite pentru imunizarea celor cu vârste peste 65 ani. Cele 1.750 de vaccinări vin în completarea celor 59.814 doze  efectuate deja de la debutul campaniei de vaccinare antigripală 2020-2021.

La ora actuală, în depozitele DSP Suceava mai este disponibil vaccin antigripal atât pentru copii – respectiv 3.915 de doze Vaxigrip, cât și pentru adulți – 16.267 de doze Influvac. Ar mai fi de menționat faptul că, în sezonul rece 2020-2021, în județul Suceava nu a fost raportat niciun caz de gripă sezonieră.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *