Current track

Title

Artist


Peste 200 metri cubi material lemnos confiscaţi de poliţişti în această săptămână după o serie de controale la unităţi economice de profil dar şi în trafic

#Postat de on august 28, 2022

Pe parcursul întregii săptămâni 22 – 28.08.2022 poliţiştii au organizat activităţi cu efective sporite pe linia prevenirii delictelor silvice. Activităţile au fost organizate în cadrul Acţiunii ,,Scutul Pădurii” fiind efectuate controale atât în trafic cât şi la unităţi economice de profil.

În urma acestor controale au fost confiscaţi peste 200 m.c. material lemnos şi au fost aplicate sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea legislaţiei silvice privind exploatarea, depozitarea sau transportul materialului lemnos.

Astfel, în perioada 24 – 26.08.2022, o echipă de control constituită din poliţişti din cadrul Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice – IPJ Suceava şi specialişti din cadrul Gărzii Forestiere Suceava, au desfăşurat o acţiune de verificare a unor agenţi economici din judeţul Suceava, care desfăşoară activitate legată de exploatarea, transportul, debitarea şi comercializarea materialului lemnos.

Sursa foto: https://pxhere.com/en/photo/607646

Acţiunea a vizat agenţii economici de pe raza judeţului Suceava despre care se deţineau date că săvârşesc ilegalităţi în domeniul achiziţiilor, prelucrării şi comercializării materialului lemnos cu scopul de a se sustrage de la plata taxelor şi impozitelor datorate statului.

Au fost verificate trei societăţi comerciale şi au fost aplicate 3 sancţiuni contravenţionale la Legea nr. 171/2010 în valoare totală de 45.000 lei.

Totodată, poliţiştii au confiscat 89,775 mc lemn rotund răşinoase în valoare totală de 12696 lei.

La 26.08.2022, ora 03.00, poliţiştii din cadrul SPR 1 Vadu Moldovei, au identificat pe DN2 E85 de pe raza com. Vadu Moldovei o autoutilitară condusă de un bărbat de 30 ani din comuna Slatina, încărcată cu material lemnos.

I s-a solicitat şoferului să prezinte documentele personale şi cele de însoţire a transportului, iar conducătorul auto a declarat că nu deţine documente de provenienţă.

În continuare s-a interogat sistemul informatic sumal2.0 ocazie cu care s-a stabilit faptul că transportul de material lemnos este fără provenienţă legală.

S-a solicitat sprijinul Ocolului Silvic Fălticeni, care a procedat la inventarierea materialului lemnos din autoutilitară, stabilind faptul că în autoutilitara se află cantitatea totală de 4,111 m3 cherestea tivită molid.

Poliţiştii au dispus sancţionarea contravenţională a şoferului în temeiul art. 19 alin. 2 lit. a) din Legea 171/2010 cu amendă în sumă de 2000 lei, iar în temeiul art. 19 alin. 2 din Legea 171/2010, confiscarea fizică a cantităţi de 4,111 m3 cherestea tivită molid.

Conform Ordinului 119/2022 materialul lemnos confiscat are o valoarea de în valoare de 3.576,57 lei. Materialul lemnos confiscat fiind depozitat şi preluat în custodie de către OS Fălticeni.

De asemenea, la 26.08.2022, ora 04.20, poliţiştii din cadrul Sectiei 7 Politie Rurală Malini au acţionat pe linie silvică, ocazie cu care au depistat şi oprit în trafic pe DJ209 A pe raza satului Mălini, com. Mălini, autoutilitara condusă de către un bărbat de 45 ani, din sat Pîraie, com. Mălini, ce transporta material lemnos.

Fiind verificat în aplicaţia SUMAL s-a constatat faptul că transportul de material lemnos avea emis aviz de însoţire pentru cantitatea de 2.20 mc cherestea răşinoase, însă întrucât exista suspiciunea că transportul este mai mare s-a procedat la escortarea autoutilitarei la sediul Ocolului Silvic Mălini, unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 2,34 mc cherestea răşinoase în valoare de 1404 lei, în plus faţă de cea înscrisă pe avizul de însoţire.

În cauză s-a procedat la confiscarea materialului lemnos şi sancţionarea contravenţională conform art. 19 alin. 2 lit. b din Lg. 171/2010.

Tot la 26.08.2022, ora 04.40, poliţiştii din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Mălini au depistat şi oprit în trafic pe DJ209 A pe raza satului Mălini, com. Mălini, jud. Suceava autoutilitara condusă de către un bărbat de 37 ani, din sat Pîraie, com. Mălini, ce transporta material lemnos.

Fiind verificat în aplicaţia SUMAL s-a constatat faptul că transportul de material lemnos nu avea documente de provenienţă, fapt pentru care autoutilitara a fost condusă la sediul OS Mălini unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 4,80 metri cubi cherestea răşinoase în valoare de 2.880 lei. În cauză s-a procedat la confiscarea materialului lemnos şi sancţionarea contravenţională conform art. 19 alin. 2 lit. a din Lg. 171/2010.

Materialul lemnos confiscat a fost lăsat în custodie Ocolului Silvic Mălini.

În urma centralizării rezultatelor obţinute de poliţişti în cadrul acţiunilor silvice desfăşurate pe perioada întregii săptămâni 22 – 28.08.2022 se constată că au fost confiscaţi peste 200 m.c. material lemnos şi au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de aproape 100.000 lei.

Poliţiştii atrag atenţia asupra respectării legislaţiei în domeniul silvic, acţiuni şi controale în vederea celor care comit delicte silvice urmând a fi desfăşurate şi în perioada următoare în vederea identificării şi tragerii la răspundere a celor care încalcă normele în vigoare.

Sursa: I.P.J. Suceava/28 august 2022


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *