Peste 2.600 de cazuri de infecții respiratorii și pneumonii în județul Bacău
#Postat de Florin Craciun on decembrie 10, 2024
Nu mai puțin de 2.280 de cazuri de infecții respiratorii și 368 de cazuri de pneumonii și bronhopneumonii s-au înregistrat în județul Bacău, în perioada 25.11.2024 – 01.12.2024. Totodată, potrivit Direcției de Sănătate Publică a Județului Bacău, în județ s-au inregistrat și două cazuri de gripă tip A: unul la grupa de vârstă 15 – 49 ani și un caz la grupa de vârsta “peste 65 de ani”.
Din raportările medicilor de familie, la nivelul județului Bacău, începând cu data de 01.09.2024 și până la acest moment, s-au vaccinat cu vaccin gripal 32.427 de persoane.
Conform prevederilor legale în vigoare, vaccinul gripal se eliberează prin farmacii, în baza precripțiilor medicilor de familie, astfel:
Segmentele populationale care beneficiaza de prescriere, eliberare si decontare in regim de compensare 100%:
-copii cu vârsta ≥ 6 luni și < 19 ani;
-gravide;
-persoane cu vârsta ≥ 19 ani și < 65 de ani, aflate în una dintre următoarele situații: boli – cardiovasculare cronice, respiratorii cronice, renale cronice, hepatice cronice, neurologice cronice, metabolice, oncologice si autoimune; malformații congenitale, obezitate, asplenie, persoane cu: infecție HIV/SIDA, terapie imunosupresoare, transplant, imunosupresie congenitală
-persoane cu vârsta de peste 65 de ani;
-personal de specialitate medico-sanitar și auxiliar;
Segmentele populaționale care beneficiază de prescriere, eliberare și decontare în regim de compensare 50%:
-persoane cu vârstă cuprinsa intre 45 și 65 de ani, fară boli cronice.
În scopul prevenirii răspândirii infecțiilor acute ale cailor respiratorii superioare și a cazurilor de gripă, medicii recomandă populației:
-Evitarea aglomerațiilor, aerisirea spatiilor închise și recomandare pentru purtarea măștii de protecție de către persoanele simptomatice care nu se pot izola,
-Menținerea unei igiene adecvate a mâinilor, în vederea reducerii răspândirii virusului,
– Respectarea etichetei tusei și strănutului, utilizarea de batiste de unica folosință,
-Continuarea vaccinării antigripale, în special pentru persoanele aflate la risc: persoane cu vârstă peste 65 de ani, gravide, bolnavii cronici.
-Adresarea la medicul de familie la apariția simptomelor respiratorii, pentru a stabili indicațiile terapeutice și izolarea la domiciliu;