Peste 1200 de articole pirotehnice confiscate de către jandarmii suceveni (foto)
#Postat de Carmen Vintu on decembrie 31, 2023
Peste 1200 de articole pirotehnice au fost confiscate de către jandarmii suceveni.

Un sucevean, în vârstă de 51 de ani, a fost depistat de către jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava cu peste 1200 de articole pirotehnice în portbagajul autovehiculului.

Jandarmii au întocmit actele procedurale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuare a oricăror ,,operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”, conform prevederilor Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive.

Peste 1200 de articole pirotehnice confiscate de către jandarmii
Articolele pirotehnice au fost ridicate și predate organelor de urmărire penală în vederea continuării cercetărilor.
Pentru siguranța dumneavoastră și a celor dragi vouă, Jandarmeria Suceava vă recomandă:
- Să nu achiziționați articole pirotehnice de la persoane neautorizate;
- Să supravegheați copiii, ținând cont de riscurile la care se expun folosind petarde și artificii;
- Să nu uitați că materialele pirotehnice pot avea efecte devastatoare și asupra animalelor sau bunurilor dumneavoastră;
- Să sesizați orice încălcare a legii prin apelarea numărului unic pentru situații de urgență 112 sau celui mai apropiat echipaj de jandarmi.
Jandarmii suceveni vor continua să fie prezenți în toate zonele aglomerate, în piețe și târguri, pentru prevenirea și combaterea comerțului și folosirii în mod ilegal a materialelor pirotehnice, astfel încât unul dintre cele mai importante evenimente din an să nu fie umbrit de incidente.
Pe această cale, reamintim tuturor cetățenilor faptul că, în conformitate cu legislația în vigoare, orice operațiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an.
Alegeți să rămâneți în siguranță alături de cei dragi dumneavoastră!
Sergent major Botezatu Roxana Iuliana – purtător de cuvânt al Jandarmeriei Suceava
Jurnal FM 