Pelerinajul de „Sfânta Parascheva”, doar pentru ieșeni!
#Postat de Florin Craciun on octombrie 6, 2020
Secretarul de stat Raed Arafat a anunțat luni seară că a fost luată decizia permiterii sărbătorilor religioase, însă numai cu participanți din localitatea respectivă. Astfel, la racla cu moaștele Sfintei Parascheva vor avea voie să meargă doar locuitorii Iașului.
„Organizarea de sărbători religioase este permisă doar cu participarea persoanelor care au domiciliu sau reședință în locul unde se desfășoară evenimentul. Riscul major nu e doar participarea, e pe durata transportului spre localitate sau înapoi acasă. Dacă se stă în autobuz ore întregi, e suficientă o persoană infectată ca să îi infecteze pe toți. Sărbătorile religioase se fac, dar participanți sunt doar cei care au reședința sau domiciliului în localitatea respectivă”, a declarat Raed Arafat, citat de digi24.ro.

Ce spune Mitropolia Moldovei și Bucovinei
Mitropolia Moldovei și Bucovinei Mitropolia Moldovei și Bucovinei a transmis, într-un comunicat, că „în esența ei, sărbătoarea nu este afectată”. „Sfânta Liturghie de pe 14 octombrie, ziua de prăznuire a ocrotitoarei Moldovei, va avea loc. Noi vom continua să ne organizăm pentru acei credincioși care vor putea participa, în speță cei din Iași. Îi îndemnăm pe acei pelerini care ar fi vrut să ajungă la Iași să folosească pentru rugăciune, pentru post, pentru o faptă bună timpul pe care l-ar fi dedicat călătoriei. De exemplu, pot citi Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, cu nădejdea că Dumnezeu le va asculta cererile cele bune și le va aduce mângâiere. Cu siguranță pentru acești pelerini va veni și clipa când vor putea să ajungă la racla cu sfintele moaște”.
Jurnal FM 