Current track

Title

Artist


Pelerinaj și liturghie arhierească, pe 15 august, la Mănăstirea Hagigadar

#Postat de on august 2, 2021

PROGRAMUL slujbelor religioase cu prilejul împlinirii a 620 de ani de la înființarea Episcopiei Armene de la Suceava, 500 de ani de la târnosirea Bisericii Sfânta Cruce din Suceava și Hramul Mănăstirii Hagigadar:

Programul liturgic se va desfășura conform următorului orar cu respectarea măsurilor sanitare:

Sâmbătă, 14 august

·    ora 16:00 – Biserica Armeană „Sfântul Simeon”,   Slujba Vecerniei

·    ora 17:00 – Biserica Armeană „Sfânta Cruce”,Sfânta Liturghie arhierească. 

Duminică, 15 august

·    ora 10:00 – Mănăstirea Hagigadar, Sfânta Liturghie arhierească,

·    ora 14:00 – Agapa tradițională, lansarea cărții ”Biserica Armeană Sf.Cruce-500 de ani” precum și conferire medaliilor jubiliare.

Luni, 16 august

·    ora 10:00  – Mănăstirea Zamca, Slujba de pomenire morților.

Ne rugăm Bunului Dumnezeu ca să vă călăuzească pașii pe drumuri liniștite către acest loc binecuvântat.

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Armene din România

https://www.araratonline.com/programul-slujbelor-religioase-cu-prilejul-implinirii-a-620-de-ani-de-la-infiintarea-episcopiei-armene-de-la-suceava-500-de-ani-de-la-tarnosirea-bisericii-sfanta-cruce-din-suceava-si-hramul-manastir


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *