Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice marcată la Prefectura Neamț prin dialog și recunoaștere publică (foto)
#Postat de Carmen Vintu on septembrie 26, 2025
Pe 26 septembrie 2025, la Palatul Administrativ din Piatra-Neamț, a avut loc ședința Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice, prezidată de prefectul Adrian Bourceanu. Evenimentul a fost dedicat Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice și a inclus mesaje de apreciere pentru contribuția seniorilor, susținute de Marcela Putilă, președinta Consiliului Județean al Pensionarilor, și de prefectul județului. Cu acest prilej, mai mulți membri ai Consiliului au primit diplome de onoare pentru activitatea lor. De asemenea, Casa Județeană de Pensii a prezentat raportul privind aplicarea noii legi a pensiilor, subliniind atât realizările, cât și provocările întâlnite. Prefectura și-a reafirmat angajamentul de a sprijini constant persoanele vârstnice și de a promova solidaritatea între generații.

„Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice marcată la Prefectura Neamț
Vineri, 26 septembrie 2025, la Palatul Administrativ din Piatra-Neamț, s-a desfășurat ședința Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice, prezidată de prefectul județului Neamț, Adrian Bourceanu.

Deschiderea reuniunii a fost marcată de intervenția doamnei Marcela Putilă, președinta Consiliului Județean al Pensionarilor și al Persoanelor Vârstnice Neamț, care a evocat semnificația Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice și a transmis un mesaj de apreciere pentru implicarea activă a seniorilor în comunitate. În cuvântul său, doamna Putilă a subliniat necesitatea unui sprijin real din partea autorităților locale pentru activitățile diverse ale asociațiilor de pensionari și și-a exprimat speranța că, în viitor, la Piatra-Neamț va fi creat un centru de recreere accesibil tuturor locuitorilor.

Prefectul Adrian Bourceanu a rostit un mesaj de recunoaștere a contribuției persoanelor vârstnice, evidențiind importanța dialogului civic ca instrument de reprezentare a nevoilor acestora. Cu acest prilej, prefectul a oferit diplome de onoare membrilor Consiliului Județean al Pensionarilor și al Persoanelor Vârstnice Neamț:
• Marcela Putilă – Președinte, Organizația Pensionarilor Județul Neamț;
• Florica-Trandafira Cernat – Vicepreședinte, Asociația Județeană a Pensionarilor CFR Piatra-Neamț;
• Ion Manolache – Membru, Organizația Județeană Neamț a Uniunii Generale a Pensionarilor din România;
• Vasile Checheriță – Membru, Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din M.A.I., Filiala Neamț;
• Valerică Buium – Membru, Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din M.Ap.N., Filiala Neamț;
• Vasile Buruiănă – Membru, Filiala Județeană Neamț a Asociației Naționale a Veteranilor de Război din M.A.I.

„Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice este un moment în care trebuie să ne oprim și să mulțumim celor care, prin viața și activitatea lor, au clădit temelia comunităților noastre. Experiența, echilibrul și sacrificiile seniorilor sunt repere pentru noi toți, iar responsabilitatea noastră este să le asigurăm respectul și sprijinul pe care le merită.”, a declarat prefectul județului Neamț, Adrian Bourceanu.
În continuare, reprezentanții Casei Județene de Pensii Neamț au prezentat raportul privind implementarea prevederilor Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, la un an de la intrarea în vigoare a actului normativ, reliefând atât progresele realizate, cât și dificultățile întâmpinate.
Instituția Prefectului Județului Neamț reafirmă, cu această ocazie, angajamentul de a sprijini persoanele vârstnice și de a promova dialogul constant între instituții și reprezentanții seniorilor, în spiritul respectului și al solidarității între generații”.

