Cupa Presei la Tir, ediția 2025 (foto)
#Postat de Carmen Vintu on martie 21, 2025
Pe 21 martie 2025, a avut loc cea de-a treia ediție a Cupei Presei la Tir, un eveniment dedicat reprezentanților presei locale și naționale, acreditați pe lângă Inspectoratul de Poliție Județean Mureș, care au avut ocazia să își testeze abilitățile și precizia în utilizarea armelor de foc.

Competiția a marcat deschiderea seriei de evenimente organizate cu prilejul Zilei Poliției Române, o ocazie de a celebra cei 203 ani de la atestarea documentară și tradiția instituției.

Pentru participanți, evenimentul a fost fie o experiență inedită, oferindu-le celor care nu avuseseră până atunci ocazia de a mânui o armă de foc într-un cadru controlat, fie o provocare pentru cei deja experimentați, dornici să își demonstreze abilitățile și să concureze pentru un loc pe podium.

Aflată la a treia ediție consecutivă, competiția a reprezentat și o formă de apreciere pentru colaborarea excelentă dintre poliție și presă, având ca scop informarea corectă a publicului, promovarea mesajului instituțional și susținerea evenimentelor organizate în beneficiul comunității.

Totodată, evenimentul a urmărit consolidarea relațiilor între participanți, dezvoltarea spiritului de competiție și respectarea principiilor de fair-play, aspecte care au fost atent urmărite în cadrul probelor cu pistoale Glock 19 și Beretta PX4 Storm.

Activitatea a fost organizată cu sprijinul polițiștilor Serviciului Pregătire Profesională, iar buna desfășurare a acesteia nu ar fi fost posibilă fără susținerea structurilor profesionale și sindicale din județul Mureș, respectiv:
- Corpul Național al Polițiștilor – Consiliul Teritorial Mureș;
- Asociația Internațională a Polițiștilor I.P.A. – Regiunea 1 Mureș;
- Sindicatul Polițiștilor Europeni EUROPOL – Filiala Mureș.

Inspectoratul de Poliție Județean Mureș adresează mulțumiri poligonului Dam Silver – Marksman, din Sântioana de Mureș, pentru găzduirea evenimentului și contribuția la transformarea acestuia într-o tradiție anuală.

Felicitări tuturor competitorilor!
Sursa: IPJ Mureș/21 martie 2025
Jurnal FM 