Paul Goma – scriitor român și disident

Paul Goma (n. 2 octombrie 1935, Mana, raionul Orhei, România – d. 24 martie 2020, Paris, Franța) a fost un scriitor român care, după o perioadă de apartenență la mișcarea comunistă, a devenit una dintre cele mai cunoscute figuri ale dizidenței anticomuniste. Atitudinea sa fermă împotriva regimului lui Nicolae Ceaușescu i-a adus arestări, persecuții și domiciliu forțat, dar și sprijinul opiniei publice internaționale. În 1977 a fost expulzat din România și s-a stabilit la Paris, unde a rămas până la sfârșitul vieții.

Totuși, după 1990, imaginea sa a fost umbrită de publicarea unor texte cu caracter antisemit și naționalist, considerate de istorici și critici literari drept negaționiste.

Paul Goma s-a născut într-o familie de învățători basarabeni, Eufimie și Maria (n. Popescu). După cedarea Basarabiei către URSS (1940), tatăl său a fost arestat de NKVD și deportat în Siberia până în 1943. Familia s-a refugiat ulterior în Transilvania, stabilindu-se în satul Buia.

A urmat școala la Sibiu și Făgăraș, dar în 1952, elev fiind, a fost arestat opt zile și exmatriculat din toate școlile pentru sprijinul arătat unor colegi acuzați de activități anticomuniste.

În 1954 a fost admis atât la Facultatea de Filologie a Universității din București, cât și la Institutul de Literatură „Mihai Eminescu”, alegând cea de-a doua instituție. După revoluția din Ungaria (1956), a protestat predând carnetul UTM, gest care i-a adus arestarea și condamnarea la doi ani de închisoare.

Între 1957–1963 a trecut prin detenție la Jilava și Gherla, apoi prin domiciliu forțat în Bărăgan. După eliberare, a reușit să-și continue studiile universitare.

Debutul său literar s-a produs cu volumul Camera de alături (1968). Romanul Ostinato (1971), publicat în Germania Federală după ce fusese cenzurat în România, a provocat scandal și excluderea sa din Partidul Comunist Român. Alte romane – Ușa (1972), Gherla (1976), Patimile după Pitești (1981) – au consolidat reputația sa de scriitor incomod, dar i-au adâncit conflictul cu autoritățile.

În ianuarie 1977, Goma s-a solidarizat cu mișcarea cehoslovacă Charta 77, trimițând scrisori deschise către Ceaușescu și organisme internaționale. Acțiunile sale au atras sute de semnături și ecou în presa occidentală, dar și represiunea Securității.

Expulzat în noiembrie 1977 împreună cu familia, s-a stabilit la Paris, unde a cerut azil politic. A devenit una dintre vocile cele mai sonore ale exilului românesc, susținând inițiative civice precum Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii din România (SLOMR).

Licensing

edit

This file is made available under the Creative Commons CC0 1.0 Universal Public Domain Dedication.

Sursa foto: https://commons.m.wikimedia.org/wiki/File:Placa_memorială_Paul_Goma_din_s.Mana.jpg

A refuzat cetățenia franceză în 1980, rămânând mult timp apatrid. În 2013 a primit cetățenia Republicii Moldova.

Paul Goma a fost căsătorit cu Ana Maria Năvodaru, de origine evreiască, cu care a avut un fiu.

În martie 2020 a fost internat la spitalul La Pitié-Salpêtrière din Paris, infectat cu COVID-19. A murit în noaptea de 24 spre 25 martie 2020, la vârsta de 84 de ani.

Volume reprezentative

• Camera de alături (1968)
• Ostinato (1971)
• Ușa noastră cea de toate zilele (1972)
• Gherla (1976)
• Patimile după Pitești (1981)
• Din Calidor (1987)
• Arta refugii (1990)
• Săptămâna roșie (2002).

Distincții

• „Chevalier dans l’Ordre des Arts et des Lettres” (Franța, 1986)
• Cetățean de onoare al orașului Timișoara (2007)
• Premiul Academiei de Științe a Moldovei pentru diaspora „Paul Goma” (2015).