Paul Cornu, inventator și aviator, unul dintre pionierii mondiali ai aviației
#Postat de Carmen Vintu on iunie 6, 2020
Paul Cornu (n. , Glos-la-Ferrière, Basse-Normandie, Franța – d. , Lisieux, Basse-Normandie, Franța) a fost un inginer francez a cărui familie a fost de origine română, inventator și aviator, unul din pionierii mondiali ai aviației.

Paul Cornu, inventator și aviator, unul dintre pionierii mondiali ai aviației
Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Paul_Cornu#/media/Fi%C8%99ier:HE2G13.jpg
Paul era cel mai mare dintre cei 15 copii ai lui Jules și Louise Cornu, familie cu origini române. În 1890, când Paul avea 9 ani, familia s-a mutat în Lisieux, în Normandia. La vârsta de 14 ani a creat prima invenție, un regulator de temperatură pentru un incubator.
A creat prima aeronavă cu aripă rotativă care a fost pilotată cu succes. Este primul om din lume care a zburat în aer cu elicopterul, propria sa invenție, la 13 noiembrie 1907.
Paul Cornu a fost burlac toată viața, nu a avut niciun copil. A murit ca o victimă civilă în timpul bombardării de către Aliați a coastei franceze în prima zi a operațiunii Overlord.

Paul Cornu, inventator și aviator, unul dintre pionierii mondiali ai aviației
Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Paul_Cornu#/media/Fi%C8%99ier:Paul-Cornu-1.jpg
Un munte din nordul Peninsulei Antarctice a fost denumit Muntele Cornu (64°9′S 60°35′V) de către Comisia britanică a Antarcticii în 1960.
Jurnal FM 