Current track

Title

Artist


Patru transporturi ilegale de cherestea, depistate într-o singură zi la Gura Humorului

#Postat de on aprilie 14, 2021

Patru transporturi de material lemns cu nereguli în documentele de însoţire au fost depistate marți, 13 aprilie, în orașul Gura Humorului. Controalele efectuate de polițiștii suceveni au avut loc în cadrul Planului de Acțiune “Scutul Pădurii”, în total fiind confiscată 12,096 mc masă lemnoasă. Toate cele patru transporturi au fost depistate dimineața devreme.

Astfel, în jurul orei 5:40, a fost oprită pentru control o autoutilitară ce transporta cherestea rășinoase. Şoferul a prezentat avizul din 13.04.2021, emis de către o societate comercială din localitatea suceveană Deia, pentru cantitatea de 7,084 mc. În urma inventarierii, s-a constatat că în vehicul erau 10,16 mc cherestea rășinoase, cu 3,076 mc în plus. Cum operatorul economic introdusese şi alte date greșite în aviz, a fost amendat cu 3.000 lei, fiind confiscată şi cheresteaua în plus, în valoare de 1968,64 lei.

La ora 6:15, a fost oprită o altă utilitară, condusă de un bărbat din localitatea Negrileasa, care a recunoscut din start că nu are documente de proveniență a materialului lemnos. Polițiștii au constatat că în aplicația SUMAL CONTROL nu aparte niciun aviz de însoțire aferent transportului. În vehicul erau 3,61 mc cherestea rășinoase, care a fost confiscată.

Peste o jumătate de oră, la 6:45, a fost depistată încă o autoutilitară ce transporta 5,41 mc cherestea de rășinoase fără aviz de însoțire. Marfa a fost confiscată, iar şoferul, un bărbat din localitatea Mănăstirea Humorului, s-a ales cu o amendă de 5.000 lei.

Cel de al patrulea transport a fost identificat în trafic la ora 7:30. Șoferul a prezentat pentru control un aviz emis de o societate comercială din localitatea suceveană Capu-Câmpului pentru cantitatea de 4,36 mc cherestea rășinoase. În urma inventarierii nu s-au depistat neconcordanțe, însă s-a constat că operatorul economic a indicat eronat în aviz numărul de înmatriculare al autoutilitarei. În acest caz, societății comerciale i-a fost aplicată o amendă de 3.000 lei.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *