Patru bărbați, reținuți pentru tâlhărie
#Postat de Carmen Vintu on ianuarie 21, 2024
Patru bărbați, reținuți pentru tâlhărie – polițiștii din Zărnești au reținut patru bărbați, bănuiți de comiterea unei tâlhării în orașul Zărnești.
Cercetările au început în urma unei sesizări din data de 19 ianuarie 2024, când un bărbat a sesizat poliția că a fost agresat și i-a fost sustras un animal de companie.

Patru bărbați, reținuți pentru tâlhărie
Sursa foto: https://www.pexels.com/photo/close-up-shot-of-an-arrested-person-with-handcuffs-7773267/
În urma investigațiilor, polițiștii au stabilit că, la data menționată, în urma unei înțelegeri prealabile, trei bărbați s-au întâlnit cu victima, în scopul efectuării unui schimb de animale. Cu toate acestea, la locul întâlnirii au apărut alte patru persoane, care au agresat victima și i-au sustras animalul.
Polițiștii au identificat și depistat persoanele suspectate, iar în baza probatoriului administrat, cei patru bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești.
Sursa: Inspectoratul de Poliție Județean Brașov/21 ianuarie 2024
Alte articole: https://jurnalfm.ro/barbat-banuit-de-comiterea-mai-multor-furturi-retinut-de-catre-politistii-din-marginea/
Jurnal FM 