Current track

Title

Artist


Patriotism și emoție de „Ziua Imnului Național”, la Suceava

#Postat de on iulie 30, 2022

Ziua imnului național al României, „Deșteaptă-te române!”, sărbătorită an de an la 29 iulie, a fost marcată și la Suceava, cu o ceremonie în aer liber. Evenimentul, desfășurat în Piața Steagurilor, pe ritmuri de fanfară, a reunit reprezentanții instituțiilor statului, în special cele din subordinea Ministerului Apărării Naționale și ale Ministerului de Interne.

Vineri,  29 iulie, în Piața Tricolorului din municipiul Suceava, a avut loc ceremonia publică de intonare a Imnului național, eveniment organizat de Garnizoana Suceava în colaborare cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Bogdan Vodă al județului Suceava, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bucovina al județului Suceava și Primăria municipiului Suceava, cu prilejul aniversării Zilei Imnului Național al României. După un scurt ceremonial religios, oficialitățile au susținut, pe rând, alocuțiuni. Alexandru Moldovan, prefectul județului Suceava, a transmis mesajul premierului României, Nicolae Ciucă. Vicepreședintele Consiliului Județean, Nicolaie Barbă, a susținut un scurt discurs, iar printre alocuțiunile susținute a fost și cea a primarului Ion Lungu, care a adresat câteva cuvinte despre istoria imnului național.

Alexandru Moldovan, prefectul județului Suceava: „Este Ziua Imnului Național al României, o sărbătoare a conșțiinței și unității noastre naționale și un prilej de a ne aminti despre începuturile destinului european al românilor, care în perioada pașoptistă s-au raliat celorlalte mișcări revoluționare din Europa acelor vremuri.
Ales pentru mesajul său mobilizator imn al Revoluției pașoptiste, ”Deșteaptă-te, române” a devenit imn al României post-decembriste după ce acordurile și versurile sale mobilizatoare au răsunat și i-au motivat pe români în multe alte momente de răscruce ale istoriei, de la Războiul de Independență și cele două Războaie Mondiale, până la revolta muncitorilor din Brașov din 15 noiembrie 1987 și, apoi, în timpul Revoluției din Decembrie 1989.
Asemuit de Nicolae Bălcescu cu o Marseilleză a românilor, ”Deșteaptă-te, române” ne umple de emoție, glorificând istoria și eroii neamului. Imnul național, drapelul și stema ne definesc identitatea și reprezintă legătura trainică între trecutul, prezentul și viitorul poporului nostru, dar și simbolul capacității țării de a traversa cu bine perioadele dificile și de a se dezvolta valorificând oportunitățile create prin voința cetățenilor săi.
Cinstirea simbolurilor naționale înseamnă responsabilitate față de acțiunile asumate, respect pentru libertățile obținute cu greu de români după zeci de ani de opresiune a regimului comunist și promovarea lor într-o Europa a diversității și valorilor comune.
De Ziua Imnului Național, îmi doresc să rămânem mereu uniți în jurul simbolurilor noastre naționale și al idealurilor apărate cu jertfe de înaintași.
La mulți ani, României născute din aspirațiile lor pe care noi suntem datori să o transmitem și mai bună urmașilor noștri!

La mulți ani, imn al sufletului românesc!”

Sursa: https://www.facebook.com/telviziuneaplus/videos/425590489340383

Defilare militară de Ziua Imnului Național


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *