Jurnal FM 
Pascal Bentoiu a fost compozitor, muzician și muzicolog
#Postat de Carmen Vintu on februarie 21, 2022
Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Pascal_Bentoiu#/media/Fi%C8%99ier:Pascal_Bentoiu.jpg
Pascal Bentoiu a studiat Dreptul la București (1945-47), înscriindu-se ulterior la Conservator, dar nu a putut continua studiile în acest domeniu pentru că taxele introduse în Comunism copiilor de intelectuali erau prohibitive.
Pascal Bentoiu a cochetat cu pictura și a studiat compoziția în particular, cu Mihail Jora (1943-48), și s-a dedicat compoziției după prima sa slujbă ca cercetător la Institutul de folclor din București (1953-56).
Muzicologul este considerat cel mai reputat expert în muzica lui George Enescu. Pascal Bentoiu a analizat toate lucrările lui George Enescu, completând o parte din partiturile rămase neterminate (dintre care amintim Simfoniia 4 (1934), Simfonia 5 (1941) – și poemul simfonic Isis) și scriind romanul biografic Capodopere enesciene (2008, tradusă și în engleză).
Muzicianul a compus 3 opere (Amorul doctor – 1964, Hamlet – 1969 și Jertfirea Ifigeniei, cea din urmă fiind prima operă radiofonică românească – 1968), 8 simfonii, 4 concerte și 6 cvartete de coarde, pe lângă alte lucrări originale. Muzica sa este asociată cu neoromantismul. Cele 28 de cântece semnate de el ilustrează versurile poeților: Şte. O. Iosif, George Topârceanu, Mihai Eminescu, Nina Cassian, Mihai Beniuc și Alexandru Miran.
Compozitorul a fost secretar la Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România (la Secția Muzică simfonică, Muzică de cameră și Operă, 1968-1973), fiind primul președinte ales la UCMR după 1990.
Pascal Bentoiu este Doctor Honoris Causa al mai multor universități (București, Iași, Cluj, SUA), fiind distins cu nenumărate premii de către statul comunist român, dar și cu Premiul internațional Guido Valcarenghi (Roma, 1970) și alte trei premii după 1990, dintre care menționăm Ordinul Steaua României, în grad de Mare Ofițer (2007).
Decorații: Ordinul Steaua României în grad de Mare Ofițer (2007)
Muzica lui Pascal Bentoiu
Muzica sa este lirică și colorată, se inspiră din resursele folclorului românesc, precum și din muzica serială și din alte tehnici contemporane. Este un compozitor cu un limbaj rafinat, modern, dar axat pe valorile expresivității muzicii, având tangențe cu neoromantismul.
Bentoiu a compus trei opere, opt simfonii, patru concerte, șase cvartete de coarde, precum și sonate și șase cicluri de melodii. Opera sa Hamlet, terminată în 1974, a fost premiată pe plan internațional și a fost reprezentată în premieră mondială în Franța, la Marsilia. Opera Amorul doctor beneficiază de o înregistrare specială realizată de Radio BBC 3 și de Radio ORTF Paris. Opera Jertfirea Ifigeniei a fost prima creație din categoria opere radiofonice scrisă de un român și a primit Premiul „Italia” al Radiodifuziunii italiene. Trilogia simfoniilor Culori, Imagini și Volume relaționează muzica cu celelalte arte, respectiv pictura, arhitectura și literatura.
Compoziții
Opere
- Amorul doctor, operă comică într-un act, libretul aparține compozitorului, după piesa lui Molière; L’amour médecin, opus 15, 1964, premiera la București, 23 decembrie 1966[10]
- Jertfirea Ifigeniei, operă radiofonică, libret de A. Pop și de Pascal Bentoiu, după Euripide, opus 17, premiera la București, 20 septembrie 1968
- Hamlet, operă în două acte, libret de Pascal Bentoiu, după tragedia Hamlet de William Shakespeare, opus 18, 1969, premiera absolută la Marsilia, Franța, la 26 aprilie 1974; premiera românească la 26 septembrie 1975, la Opera Română din București
Muzică orchestrală și concertantă
- Simfonia nr. 1, op.16 (1965)
- Simfonia nr. 2, op.20 (1974)
- Simfonia nr. 3, op.22 (1976)
- Simfonia nr. 4, op.25 (1978)
- Simfonia nr. 5, op.26 (1979)
- Simfonia nr. 6 „Culori”, op.28 (1985)
- Simfonia nr. 7 „Volume”, op.29 (1986)
- Simfonia nr. 8 „Imagini”, op.30 (1987)
- „Eminesciana III”, concert pentru orchestră, op. 23 (1976)
- Poemul simfonic „Luceafărul”, op. 7, după Mihai Eminescu (1957)
- Suita simfonică „Imagini bucureștene”, op. 10 (1959)
- Suita ardelenească, op. 6 (1955)
- Uvertura de concert, op. 2 (1948)
- Concertul pentru pian și orchestră nr. 1, op. 5 (1954)
- Concertul pentru pian și orchestră nr. 2, op. 12 (1960)
- Concertul pentru vioară și orchestră, op. 9 (1958)
- Concertul pentru violoncel și orchestră, op. 31 (1989)
Muzică de scenă
Pentru următoarele piese de teatru:
- Nunta lui Figaro (Beaumarchais)
- Fântâna Blanduziei (Alecsandri)
- Femeia îndărătnică (Shakespeare); de același autor Doi domni din Verona, Romeo și Julieta, Poveste de iarnă, Hamlet, Visul unei nopți de vară
precum și pentru alte piese, de alți autori (Eschil, Euripide, Camus, Rostand ș.a.)
Muzică de cameră
- Sonata pt. pian, op. 1 (1947, revizuită în 1957)
- Sonata op. 14 pentru vioară și pian (1962)
- Cvartetul de coarde nr. 1, op. 3 (1953)
- Cvartetul de coarde nr. 2 „al consonanțelor”, op. 19, (1973)
- Cvartetul de coarde nr. 3, op. 27a (1981)
- Cvartetul de coarde nr. 4, op. 27b (1981)
- Cvartetul de coarde nr. 5, op. 27c (1982)
- Cvartetul de coarde nr. 6, op. 27d (1982)
Lieduri
- „Patru cântece pe versuri de Șt.O. Iosif”, op. 4 (1953)
- Trei sonete (Mihai Eminescu), op. 8 (1958)
- Cinci cântece (Nina Cassian), op. 11 (1959)
- Patru cântece (Mihai Beniuc), op. 13 (1961)
- „Flăcări negre” (Alexandru Miran), op. 21 (1974)
- „Incandescențe” (Alexandru Miran), op. 24 (1977)
- „Gelozie” (George Topîrceanu)
Cărți
- Imagine și sens (Editura Muzicală, București, 1971, ed. 2/1973, versiune franceză 1979)
- Deschideri spre lumea muzicii (Editura Muzicală, București, 1973)
- Gândirea muzicală (Editura Muzicala, București, 1975)
- Capodopere enesciene (Editura Muzicala, București, 1984)
- Breviar enescian (Editura UNMB, București, 2005)
- Opt simfonii și un poem (Editura UNMB, București, 2007)
- Masterworks of George Enescu. A Detailed Analysis. Translated by Lory Wallfisch. (Scarecrow Press, Lanham, Maryland, 2010)[11]. Versiunea în limba engleză a volumului „Capodopere enesciene”.
- George Enescu: Meisterwerke – Pascal Bentoiu, Frank & Timme, Berlin, 2015. Traducere de Larisa Schippel și Julia Richter a volumului „Capodopere enesciene”.
