Current track

Title

Artist


Părintele Dumitru Stăniloae: 28 de ani de la plecarea la Domnul

#Postat de on octombrie 5, 2021

Se împlinesc 28 de ani de la mutarea la Domnul a Părintelui Dumitru Stăniloae. Universitatea „Aristotel” din Tesalonic i-a acordat prima titlul de Doctor honoris causa (1976) la recomandarea stareților athoniți. Teologul Olivier Clément l-a numit „cel mai mare teolog ortodox contemporan”, iar filosoful existențialist Emil Cioran spunea că „Filocalia este un monument capital în istoria limbii noastre”.

Părintele Dumitru Stăniloae este unul dintre numele propuse pentru canonizare în anul 2025, când Biserica Ortodoxă Română împlinește 140 de ani de autocefalie și 100 de ani de la obținerea statutului de patriarhie.

Părintele Patriarh Daniel a urmat cursurile de doctorat la Institutul Teologic Universitar Ortodox din Bucureşti sub îndrumarea Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae. Acestea s-au concretizat în teza „Teologie şi spiritualitate creştină. Raportul dintre ele şi situaţia actuală”.

Relația dintre studiul teologiei și trăirea duhovnicească reprezintă una dintre cele mai importante teme ale teologiei Părintelui Stăniloae. De altfel, munca depusă de el la traducerea Filocaliei a coincis cu participarea la întâlnirile Rugului Aprins de la Mănăstirea Antim, unde se practica Rugăciunea inimii. Puteți afla mai multe pe basilica.ro.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *