Current track

Title

Artist


Parada portului popular românesc, la Cernăuți

#Postat de on mai 8, 2019

În data de 12 mai 2019 la Cernăuți va avea loc o paradă a portului popular românesc și un spectacol de folclor în cadrul proiectului „Unitate prin diversitate”, dedicat marcării Preşedinţiei României în Consiliul Uniunii Europene.
La ora 11:00 se va desfășura tradițională paradă a portului popular românesc. Traseu: strada Kobyleanska (din spatele Catedralei Mitropolitane) – prin faţa sediului Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi”, a Primăriei oraşului Cernăuţi şi a Societăţii „Mihai Eminescu” spre Monumentul lui Mihai Eminescu, statuia lui Taras Şevcenko, strada Andrei Şeptiţchi, prin faţa sediului Centrului Bucovinean de Artă pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Româneşti Cernăuţi, strada Suceava, cu oprire în faţa Consulatului General al României la Cernăuţi, strada Şkilna până în Piaţa „Sfânta Maria” (Piaţa Fântânii Turceşti)
Începând cu ora 13:00 se va desfășura un spectacol de folclor românesc în piaţa „Sfânta Maria” (în caz de ploaie, Palatul „Tineretul Bucovinei”), expoziţii de artă plastică şi fotografică realizate de discipolii şi profesorii Şcolii Populare de Artă şi Civilizaţie Românească „Ciprian Porumbescu”, precum şi un târg de produse tradiţionale bucovinene.
Evenimentul este organizat de Consulatul General al României la Cernăuți în parteneriat cu Centrul Bucovinean de Artă din Cernăuţi, Societatea pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuți și Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți. Sunt invitaţi toţi iubitorii de artă tradiţională, îmbrăcaţi în straie populare.
Reamintim că în anul 2018  la Cernăuți s-a desfășurat cea de-a IV-a ediţie a Paradei Portului Popular Românesc, care a fost o adevărată sărbătoare a neamului românesc, organizată de Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” pe fosta stradă Domnească din Cernăuţi (actualmente Olga Kobyleanska). Pe principala arteră pietonală din centrul oraşului s-au adunat sute de români, îmbrăcaţi în haine naţionale, sosiţi din diferite localităţi ale ţinutului. La parada portului popular au participat colective de artişti amatori, ansambluri etnofolclorice şi coregrafice, fanfare şi orchestre de instrumente populare, care au cinstit împreună cea mai frumoasă comoară pe care ne-au lăsat-o strămoşii noştri: limba, cultura, tradiţiile, obiceiul, portul popular. ( BucPress )

Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *