Current track

Title

Artist


Papa Francisc, donaţie de materiale sanitare pentru Spitalul Județean Suceava

#Postat de on aprilie 23, 2020

Papa Francisc vine în sprijinul bolnavilor de Covid-19 din Suceava, astfel că joi, 23 aprilie, din Cetatea Vaticanului au plecat spre Spitalul Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava o serie de echipamente medicale. Între acestea se numără cinci ventilatoare pulmonare, două fiind de ultimă generație, 200 de combinezoane, 900 de măști FFP2 și 5000 de măști sanitare.

„În ciuda dificultăților de aprovizionare de pe piața medicală internațională, prelatul a reușit să colecteze aceste materiale pentru bolnavii din România. Cantitatea acestora este, fără îndoială, insuficientă în fața necesităților dar, în condițiile actuale, orice mic ajutor poate să facă diferența dintre viață și moarte”, scrie Vatican News.

În mod semnificativ, gestul Papei Francisc a fost anunțat în ziua unui sfânt foarte venerat în România – Sfântul Martir Gheorghe, „purtătorul de biruință” – pontiful argentinian primind la botez numele Mario, dar și Jorge (Gheorghe).


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *